Un client s-a dus la service să-şi ridice maşina după mici reparații. A fost uimit să afle că mecanicul i-o vânduse
- Antonia Hendrik
- 9 decembrie 2022, 12:47
Un client s-a trezit cu mașina vândută după ce a lăsat-o la service pentru mici repetații. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au intervenit imediat după sesizare. În urma cercetărilor, oamenii legii au aflat că mașina a fost înstrăinată unor persoane din judeţul Constanţa.
Un client şi-a dus maşina la service pentru mici reparații. Mai exact, la data de 3 noiembrie a.c., persoana vătămată a încredințat autoturismul unui bărbat, de 36 de ani, din municipiul Constanța, de profesie mecanic, pentru efectuarea unor reparații.
La data de 29 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciul de Investigații Criminale au fost sesizați prin plângere, de către un client păgubit, cu privire la faptul că la începutul lunii noiembrie 2022 a încredințat autoturismul proprietate personală, unui mecanic, pentru a-i efectua unele reparații. Iar când s-a dus să-şi ridice maşina, a constata că nu mai era în service.
Mecanicul a vândut mașina clientului
Ulterior, autoturismul a fost vândut altor persoane despre care nu are cunoștință, fiindu-i astfel cauzat un prejudiciu de 20.000 de euro. Persoana vătămată a încredințat autoturismul unui bărbat, de 36 de ani, din municipiul Constanța, de profesie mecanic, pentru efectuarea unor reparații.
Atunci când proprietarul a venit să-şi ridice maşina aflată în service, mecanicul, de 36 de ani, a refuzat să îi înapoieze autoturismul, acesta fiind deja înstrăinat cu sprijinul unui tânăr de 27 de ani. Împreună au procedat la încheierea propriu-zisă a mai multor contracte de vânzare/cumpărare a autoturismului.
Autoturismul clientului păgubit a fost localizat în județul Constanța
Potrivit cercetărilor, s-a constatat, de asemenea, că în toată activitatea lor infracțională au falsificat ștampilele mai multor primării, pentru a introduce autoturismul în circuitul legal, în vederea valorificării maşinii în afara țării.
În urma investigațiilor efectuate şi a activităților de cercetare penală desfășurate, autoturismul a fost localizat în județul Constanța, fiind ridicat și restituit persoanei vătămate.
La data de 07.12.2022, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare două mandate de aducere, persoanele fiind conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, iar în urma audierilor, față de cei doi a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, acesția fiind cercetați pentru abuz de încredere, complicitate la abuz de încredere și uzul de fals, relatează calarasipress.ro.