Un celebru medic din Ucraina, întâlnire cu președintele Maia Sandu, la Chișinău

Un celebru medic din Ucraina, întâlnire cu președintele Maia Sandu, la Chișinău

Evgheni Komarovsky, foarte cunoscut pediatru din Ucraina, s-a întâlnit cu președintele Maia Sandu. Doctorul se află în Republica Moldova pentru a participa la un seminar

Este vorba despre un eveniment pe care medicul îl va susține în capitala țării vecine și care se va desfășura duminică la Palatul Republicii. Biletele la el au costat între 500 și 1.500 de lei. Evenimentul este dedicat părinților care se preocupă de sănătatea copiilor și vor să afle mai multe despre remedii naturiste și să înțeleagă cum să gestioneze un somn neliniștit.

Întâlnire între un celebru pediatru din Ucraina și președintele Republicii Moldova, Maia Sandu

Evgheni Komarovsky a devenit cunoscut odată cu emisiunea sa „Школа доктора Комаровского” (tr. Școala doctorului Komorovsky) și pentru numeroasele cărți de referință în domeniu. Oferă informații nu doar despre sănătatea copiilor, ci și a adulților. Cel mai popular video de pe canalul de YouTube este din 2020 „COVID-19: Инструкция по самоспасению” (tr. COVID-19: Instrucțiuni de autosalvare”).

Evgheni Komarovsky a condamnat în repetate rânduri, prin declarații publice, invazia Rusiei și războiul declanșat de Vladimir Putin în țara sa.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mesajul pe care l-a transmis liderul de la Chișinău

Maia Sandu a avut o discuție în cadru oficial cu pediatrul, iar liderul de la Chișinău a transmis, la final, un mesaj pe rețelele de socializare. „Mi-a părut bine să-l cunosc astăzi pe renumitul pediatru ucrainean Evghenii Komarovsky, aflat la Chișinău pentru un seminar în care va vorbi despre sănătatea și îngrijirea copiilor. Doctorul Komarovsky este și un promotor al păcii, al curajului și al luptei pentru libertate - de dragul copiilor și familiilor noastre”, a explicat președintele din Republica Moldova.

În altă ordine de idei, sâmbătă, Sandu s-a numărat printre șefii de state, care au transmis mesaje legate de tragedia petrecută la Moscova.

„Condoleanțe tuturor familiilor celor decedați în atacul terorist de la Moscova. Moldova condamnă terorismul și orice act de violență împotriva civililor, a oamenilor nevinovați. Conform datelor colectate peste noapte de Ministerul Afacerilor Externe, printre victime nu sunt cetățeni moldoveni. Suntem alături de cei răniți și de toți care au pierdut pe cineva drag în atac”, a scris pe Facebook, liderul de la Chișinău.