S-a lăudat că a furat banii unui cartel de droguri din Mexic. În câte minute a dispărut lăudărosul din Texas

Sursa: Google

Un bărbat a fost răpit de un cartel mexican de droguri, după ce s-a lăudat că a furat 50.000 de dolari de la ei. Erik Taddeo Ramírez din Laredo, Texas, ar fi fost răpit de membri ai organizației Cartel del Noreste și dus în Mexic, potrivit documentelor instanței.

Bărbatul a fost văzut ultima oară în Loredo, Texas, încercând să scape dintr-o camionetă în mișcare. FBI a confirmat că a fost depusă o plângere penală, după ce Erik Tadeo Ramirez s-a lăudat că a luat 50.000 de dolari de la înfricoșătorul cartel mexican Del Noreste, care este considerat unul dintre cele mai periculoase carteluri de droguri din Mexic.

„Martorii au declarat că Ramirez s-a lăudat și că a furat aproximativ 50.000 de dolari de la Cartel Del Noreste”, se arată în declarația FBI. De asemenea, un bărbat, Jonathan Cavriales, a fost arestat sub acuzația de răpire.

Bărbații, toți purtând măști și arme, au luat cu asalt în casă și l-au prins pe Ramírez

Mai exact, pe 23 martie, Ramirez a fost la o petrecere în zona Las Americas, din South Laredo, și a fost auzit spunând la telefon unei femei că a luat banii, dar că se simțea în siguranță, pentru că se afla în SUA. În jurul orei 0:45, un Dodge Ram albastru a sosit pe strada Querétaro Loop, într-un cartier din sudul orașului Laredo, după ce Ramirez i-a dat femeii cu care vorbise la telefon adresa.

Trei bărbați mascați înarmați au ieșit din vehicul și l-ar fi agresat pe Ramirez, înainte de a-l forța să intre în mașină. De acolo trecut granița în Nuevo Laredo, Mexic. Înainte de a traversa, Ramírez a încercat să scape, dar nu a reușit. Ramirez nu a mai fost văzut de atunci.

Camioneta traversa podul internațional Juarez-Lincoln, care leagă statul mexican Tamaulipas cu Texas. „Înregistrarea video arată că un bărbat cu sânge pe față deschidea ușa pasagerului din față a camionetei Dodge Ram albastră. Ofițerii de la pod au declarat că bărbatul încerca să iasă din camionetă dar a fost tras cu forța înapoi”, spune raportul anchetatorilor.

Câteva ore mai târziu, iubita și sora lui Ramírez au sunat la poliție pentru a raporta răpirea

Mașina a trecut cu viteză mare pe lângă paznicii de la pod, și în urma ei au rămas o cămașă pătată de sânge și o pereche de pantaloni pe marginea drumului.

FBI-ul a confirmat că a fost depusă o plângere penală: „FBI nu poate face comentarii cu privire la această investigație în curs. FBI urmărește fără încetare toate opțiunile, când vine vorba de protejarea poporului american, iar acest lucru nu se schimbă atunci când acesta este pus în pericol peste graniță”.

Autoritățile americane l-au arestat pe Jonathan Cavriales, un presupus membru al Cartelului del Noreste, în același port de intrare care leagă Nuevo Laredo, Mexic, de Laredo, Texas, în timp ce Cavriales încerca să intre înapoi în SUA, informează vice.com.