O criză tratată dezastruos de oamenii preşedintelui Băsescu şi memoria extrem de instabilă a concetăţenilor i-au fost suficiente lui Adrian Năstase pentru a se scutura de zgura suspiciunilor care i-au trimis cariera politică la periferie.
Anii în care a jucat, după propriul scenariu, rolul de "victimă a regimului portocaliu" îl îndreptăţesc acum pe ultimul premier social-democrat de la Bucureşti să ofere consultanţă celor atacaţi de şarjele guvernului Boc. Mame lovite în indemnizaţie, salariaţi plimbaţi între ghişeele statului, militari cu pensii recal culate, profesori, medici, poliţişti - pe toţi i-a reprezentat Adrian Năstase, cu mult înainte ca oricare dintre categoriile amintite să-şi regăsească simpatia pentru Domnia Sa.
Matematica e dragă românilor: dacă spui câte zile au trecut de la trimiterea în judecată a lui Năstase în dosarul "mătuşa Tamara", opinia publică se sufocă de indignare; dacă spui însă 25 la sută, e primit cu braţele deschise orice personaj capabil să stimuleze suferinţa şi să deplângă ipocrit. În sfârşit, Adrian Năstase nu se mai simte singur în războiul cu regimul Băsescu. Are de partea sa procentele majoritare ale nemulţumiţilor pentru care corupţia actualei guvernări a reuşit să diminutiveze standardul în domeniu, impus de PSD până în 2004. Oare aliatul de dată recentă Crin Antonescu îşi mai aminteşte aceste vorbe rostite în urmă cu doar şase luni: "indiferent de traiectoria pe care a luat-o Traian Băsescu ulterior, dacă aş fi în 2004, în faţa prelungirii regimului de-atunci, aş vota din nou schimbare"? Mă îndoiesc că o face, pentru că o memorie bună nu ajută, aproape niciodată, când vrei să te joci de-a uitarea. Ar trebui reţinut totuşi că partida aceasta nu are nicio regulă. Poţi să strigi, de-a valma, că e dictatură, uitând că pe vremuri controlai la sânge discursul public, sau să vezi peste tot firele invizibile ale politicului, omiţând să aminteşti cum patronai odată un mecanism similar, cu menţiunea că firele erau văzute de toată lumea.
Acum, ambiţiile imaculate ale lui Adrian Năstase se ridică la suprafaţă cu aceeaşi forţă prezentă când imaginea de corupt îl trimitea în subsolul vieţii publice. Pentru memoriile senile purtătoare de buletin, între dosarele penale - rebotezate "politice" - ale lui Năstase şi tăierile bugetare - redenumite "reformă" - ale administraţiei Băsescu sunt doar diferenţe de nuanţă. În ambele cazuri, capacitatea victimelor de a rezona în faţa "nedreptăţii" scrie istoria. Uneori, chiar împotriva realităţii. Câteva adevăruri despre Adrian Năstase: a păstorit cu nonşalanţă una dintre cele mai corupte guvernări postdecembriste, reuşind performanţa de a sigila orice urmă de transparenţă administrativă; a săpat cu metodă la fundaţiile libertăţii de exprimare, având grijă ca reclama de stat să ajungă regulă în presa centrală şi ca infidelii să zboare din instituţiile subordonate; a stimulat apariţia unei caste a baronilor, crezând într-un iluzoriu control electoral exercitat în mici feude; a întârziat, programatic, toate reformele capabile să ridice jumătatea de Românie etern revendicată de partidul său - aceea a periferiilor şi a dramelor, a micilor oraşe şi a zonelor rurale. Pe de altă parte, există şi alte adevăruri despre Adrian Năstase: a asigurat stabilitatea politică după dezastrul lăsat de guvernarea CDR şi o oarecare revenire economică; în plus, a negociat cam tot ce era de negociat cu instituţiile occidentale în materie de integrare euro-atlantică.
Ne puteți urmări și pe Google News
Astăzi, e un exerciţiu facil să-l compari pe Emil Boc cu Adrian Năstase. În percepţia publică, primul pierde la puncte, dar al doilea n-ar trebui să concureze. Nu înainte de a sta faţă în faţă cu sine însuşi şi, poate, chiar cu propria moştenire. E indecent, de exemplu, ca un personaj cu probleme penale, a cărui unică tactică a fost să evadeze controlului juridic, să se pronunţe asupra sistemului legal autohton. Problema e, însă, ce s-ar putea spune despre cei care, trecând prin furcile caudine ale unei reforme haotice, se întorc spăşit către vechii stăpâni, dispuşi să plătească încă o dată preţul unei linişti de faţadă. Realitatea că alţii, care au promis să lupte împotriva a tot ceea ce a reprezentat ca putere executivă Adrian Năstase, au sfârşit căzând pradă aceloraşi tentaţii ale controlului absolut, nu-l igienizează pe fostul premier. Dublată însă de o memorie labilă, îl readuce pe masa alternativelor frecventabile. Şi dacă înfrângerea lui Năstase din 2004 l-a propulsat aici pe Traian Băsescu, erorile ulterioare ale actualului preşedinte i-ar putea întoarce curând favorul liderului social-democrat. Abia ieşit din subterană, fostul premier e proaspăt, iar România - gata să lase trecutul să fie mai puţin decât prezentul.
Recomandările noastre
