Un cadavru fără cap, în stare avansată de descompunere, a fost găsit într-un canal de scurgere din Italia. Autoritățile au anunțat că acesta ar putea fi al unei românce, care a fost dată dispărută în urmă cu câțiva ani.
Un cadavru fără cap, în stare avansată de descompunere, a fost găsit într-un canal de scurgere din Mareno di Piave, o comună din provincia Treviso, regiunea Veneto, Italia. Oamenii legii au transmis că acesta ar putea fi al Anincăi Dota, o bătrână de 83 de ani de origine română care a dispărut în iulie 2020, în Santa Lucia di Piave.
O femeie s-a dus la canalul de scurgere din spatele casei sale, folosit pentru irigarea culturilor agricole, pentru a verifica dacă acesta a fost afectat de ploile torențiale din ultima vreme. „Am văzut că era ceva lângă baraj. Apoi mi-am dat seama că este un cadavru”, le-a spus femeia carabinierilor.
O posibilă variantă este ca ploile să fi umplut rețeaua de irigații subterane, împingând cadavrul și făcându-l să ajungă în canalul de scuregere din spatele casei unde a fost descoperit. Pompierii voluntari de la detașamentul Asolo au mers la fața locului. Cadavrul este într-o stare avansată de descompunere, în faza de saponificare.
Ar putea fi cadavrul unei românce, dispărută în 2020
Procurorul a dispus o autopsie, pentru lămurirea cauzei morții, dar și un test ADN, pentru a încerca să dea un nume rămășițelor umane. Oamenii legii consideră că trupul este al Anincăi Dota, o bătrână de 83 de ani de origine română, care a dispărut în iulie 2020, în Santa Lucia di Piave. În localitate au fost declanșate operațiuni de căutare în care au fost implicați pompieri, protecția civilă și voluntari, dar fără rezultat, potrivit Corriere della Sera.
În 2020, femeia a plecat singură de acasă și nu s-a mai întors niciodată. Fiica acesteia a raportat imediat dispariția mamei sale, temându-se că bătrâna îşi pierduse orientarea. Căutările au continuat multe zile și s-au repetat, dar oamenii legii nu au găsit-o. Acum, autoritățile se bazează pe testarea ADN.
De o săptămână, Italia se confruntă cu temperaturi caniculare, dar și cu ploi abundente.