Reacțiile la discurs nu au întârziat să apară și anunță deja un divorț în stil italian, cu țipete, înjurături, aruncatul lucrurilor pe fereastră și procese nenumărate pentru fiecare element al partajului între cei doi foști soți. Un Brexit urât, dur și categoric, pe care l-a anunțat doamna May.

Principala susținere a Premierului britanic este că Londra nu va rămâne în nici o formă membru al pieței comune. Practic, după tatonări și avertizări reciproce, conservatorii britanici anunță, prin vocea premierului, că renunță la cele 4 libertăți – a liberei circulații a bunurilor, serviciilor, finanțelor și a cetățenilor – la piața comună și Uniunea Vamală, de dragul unor politici protecționiste și pentru a bloca și controla libera circulație a persoanelor, numărul europenilor ce intră în Regat urmând să fie supervizat, ca și situația europenilor aflați deja pe teritoriul britanic, a căror soartă va depinde de acordurile reciproce ce vizează cetățenii britanici de pe teritoriul UE. Și aici doamna May nu a oferit niciun fel de garanție.

Reacțiile au fost dure venind imediat de la Paris: un divorț urât, tarife și sancțiuni pentru ca mărfurile și serviciile britanice chiar să aibă dificultăți în a intra pe piața europeană, cum o făceau până de curând. Ministrul de externe britanic a replicat, făcând referiri la bătăușii naziști, după care Guvernul din Downing Street 10 a fost obligat să nuanțeze declarațiile sale la adresa Franței. Și e doar începutul!

În fapt, vorbim despre nu mai puțin de 513 miliarde de lire sterline – volumul comerțului cu UE în 2015, mai bine de jumătate din comerțul britanic total! Așa cum vorbim despre 60 de acorduri comerciale ale UE cu state terțe care trebuie renegociate în noile condiții de către Marea Britanie în viitorii 2 ani după anunțarea accesării articolului 50 din Tratatul de la Lisabona. Ca și exemplu, numai pentru acordul cu SUA, promis de Trump imediat, ca moment al lansării negocierilor, negocierea durează circa 8 ani.

Dacă ieșirea de pe piața comună e un prim pas cu costuri majore, cu adevărat grele, a doua mare factură a Brexitului este dispariția programelor europene de susținere a agriculturii, învățământului superior și cercetării, știind că Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord foloseau fondurile la agricultură și creșterea animalelor, în timp ce universitățile britanice atrăgeau prin calitate și rezultate circa 80% din fondurile UE în materie. În al treilea rând, facilitățile și delocarea industriilor europene, inclusiv cele financiare din City, sunt greu de estimat și anticipat. Dar poate cea mai dureroasă problemă este menținerea unității Marii Britanii. Asta deoarece atât Scoția, cât și Țara Galilor și Irlanda de Nord au votat la referendum pentru rămânerea în UE. Deja Scoția a anunțat reluarea referendumului propriu privind desprinderea de Marea Britanie și rămânerea în UE, în cazul Irlandei de Nord urmând alegeri anticipate având ca temă exact Brexitul. Și tot de aici vine și cea mai mare problemă, care provine de la dispariția avantajelor celor trei națiuni în cadrul UE, avantaje ce nu pot fi compensate de Guvernul britanic.

La aceasta se adaugă zona dureroasă a dezbaterii, respectiv situația frontierei dintre Irlanda și Irlanda de Nord. Intrarea Irlandei în UE a avut drept avantaj și rezolvarea problemelor de frontieră, care permitea libera trecere între Belfast și Dublin. Acest fapt a sprijinit mult problematica insulei irlandeze și a relațiilor între Regat, Irlanda de Nord și Republica Irlanda. Dacă mâine Marea Britanie iese din UE iar Irlanda rămâne, firește, problema revine, ba chiar amplificată, cu riscul să stârnească reacții separatiste importante în Regat și contondente pe viitoarea graniță. Rezultatele sunt greu de anticipat.

În fapt, asta e marea problemă: lipsa de predictibilitate, de posibilitate de anticipare a evoluțiilor și efectelor directe, dar și a celor secundare, perverse, ale unui asemenea proces. Și nu vorbim aici de porniri vindicative de tipul celor lansate de consilierii președintelui Hollande. E prima experiență de acest tip, cu a doua economie a UE, nu știm impactul și, după părerea mea, perspectiva va închide definitiv dorința oricărui stat de a mai părăsi vreodată UE în format unilateral. Orice ieșire individuală, decisă unilateral pe articolul 50, riscă să ducă la efecte devastatoare, pe termen scurt și mediu, statului care abordează prin excepționalism și egoism economic postura sa în Uniune.