Negociatorul șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a adresat o scrisoare omologului său britanic, deplângând faptul că acesta a dat publicității „conținutul negocierilor” între cele două părți.
Relațiile dintre Londra și Bruxelles au devenit și mai tensionate de miercuri. Negociatorul UE, Michel Barnier, a prezentat o scrisoare pe care tocmai o trimisese omologului său britanic, David Frost. Acesta procedase la fel marți.
În scrisoare, Barnier se arată foarte critic față de metoda folosită de cealaltă parte:
„Nu cred (…) că un schimb de scrisori privind substanța negocierilor este în mod necesar cel mai bun mijloc de a discuta punctele esențiale.”
Diplomatul european s-a arătat îngrijorat că „tonul adoptat” de către Frost, „ar putea avea un impact negativ asupra încrederii reciproce și a atitudinii constructive, care sunt esențiale între noi”.
Dat fiind că negocierile bat pasul pe loc, iar al treilea ciclu de discuții, încheiat vineri, s-a soldat cu un nou eșec, scrisoarea diplomatului britanic suna într-adevăr ca un ultimatum adresat Uniunii Europene, arată o analiză a Le Figaro.
„Sper ca în săptămânile următoare UE va reflecta din nou asupra propunerilor de o manieră care să ne permită să găsim o soluție rapidă și constructivă”, avertizat David Frost marți.
Acesta arăta cu degetul mai ales către „dispoziții suplimentare, dezechilibrate și fără precedent într-o serie întreagă de domenii”.
Următoarea rundă de negocieri ar trebui să înceapă pe 1 iunie, în condițiile în care Marea Britanie trebuie să părăsească Uniunea Europeană la sfârșitul anului 2020.
Cel mai târziu la sfârșitul lunii iunie, Londra ar informeze Bruxelles-ul dacă dorește o prelungire a perioadei negocierilor, lucru pe care guvernul Boris Johnson a anunțat deja că nu îl va face, dedicând ultimele șase luni ale anului pregătirii țării sale pentru o ieșire fără acord.
Așa cum procedează de luni de zile, Michel Barnier enumeră în scrisoarea sa către partea britanică liniile roșii la care UE nu este dispusă să renunțe.
Mai întâi, el amintește că acordul comercial încheiat de UE cu Canada nu se va aplica automat și Marii Britanii și că singurul cadrul valabil pentru prezenta negociere este declarația politică privind relațiile viitoare, semnată între cele 27 de state UE rămase și Londra.
„Nu există un drept automat de a beneficia de toate avantajele pe care UE le-a putut oferi sau acorda în alte contexte și circumstanțe altor parteneri, adesea foarte diferiți. Fiecare acord încheiat de UE este unic, cu propriul său echilibru între drepturi și obligații, adaptat partenerului și epocii încheierii sale. Nu există un model în politica comercială a UE”, a scris Barnier.
În ceea ce privește cooperarea polițienească și juridică, Barnier subliniază că „niciodată UE nu a mai oferit un parteneriat de securitate atât de amplu vreunei țări terțe care nu este membră a spațiului Schengen”.
Diplomatul UE a adăugat că accesul la bazele de date ale UE și Schengen necesită, în contrapartidă, „garanții solide în materie de protecție a drepturilor fundamentale”.
Ca orice diplomat uns cu toate alifiile, Barnier pune la sfârșitul scrisorii un amestec de miere și fiere, de promisiune și amenințare: „Cu respectul reciproc și implicarea constructivă a Marii Britanii în privința tuturor punctelor de pe masa de negociere, putem merge înainte în limita timpului de care dispunem”.
Potrivit unei surse de la Bruxelles, citată de Le Figaro, echipele de negociatori ale lui Michel Barnier ar fi ezitat mult înainte de a da publicității scrisoarea, și mai ales în privința tonului folosit în ea.
„Când au luat cunoștință de scrisoarea foarte agresivă a lui Frost, și-au pus întrebarea dacă obiectivul britanicilor nu este acela de a tensiona relațiile la maximum, pentru a ajunge în cele din urmă la o suspendare a negocierilor. Dar au răspuns pentru că trebuiau să răspundă.”
Ca o pedeapsă, adresa de e-mail a lui David Frost nu a fost ștearsă din copia scrisorii postate de Barnier pe Twitter. Acest lucru riscă să îi atragă diplomatului britanic un val de mesaje din partea „binevoitorilor”.