Un bărbat de 35 de ani din Italia s-a remarcat după ce și-a implantat cinci microcipuri sub piele, pentru a simplifica anumite aspecte ale vieții, cum ar fi deschiderea ușilor, conform spuselor sale.
Pe numele său Mattia Coffetti, bărbatul este un susținător de lungă durată al transumanismului, o mișcare culturală inițiată în anii '50 de către geneticianul britanic Julian Huxley.
Această mișcare promovează utilizarea descoperirilor științifice și tehnologice pentru a îmbunătăți capacitățile fizice și cognitive ale corpului uman. Scopul final este atingerea unui nivel de perfecțiune și bunăstare, urmărind o logică a progresului și depășirea limitelor impuse de natură.
La ce îi folosesc toate cele cinci microcipuri
În 2019, Coffetti și-a implantat primul dispozitiv subcutanat. „Este un cip NFC-RFID”, explică tânărul de 35 de ani. Acesta îi folosește pentru a deschide uși sau obloane.
„Numai că acest cip are o dublă funcționalitate şi astfel îmi pot înregistra datele medicale, cartea de identitate, legitimaţia de serviciu și pot distribui, de exemplu, profilul meu Linkedin”. Al doilea cip implantat „este un dispozitiv care poate fi folosit pentru autentificarea detaliilor bancare”.
Celelalte două microcipuri au mai mult o valoare estetică decât una practică. „Al treilea microcip este un magnet care atrage metalele. Permite de exemplu capturarea șuruburilor pentru a nu le pierde în timp ce se lucrează.
Al patrulea dispozitiv este un LED pe care dacă îl apropii de o sursă electrică, se aprinde, iar ultimul dintre ele îl folosește pentru a plăti. Și îl activează printr-o aplicație pentru smartphone. „Este simplu de folosit, îl încarci ca un simplu card preplătit și îți faci plățile”, mai spune bărbatul.
Cipurile sunt cumpărate de pe internet
Cipurile și le cumpără de pe internet, iar asemenea unui piercing, există firme autorizate care colaborează cu niște centre autorizate pentru a le vinde și implanta. Prețul acestor dispozitive variază în funcție de funcția lor.
Dacă pentru unele a plătit între 80 și 100 de euro, cel folosit pentru a deschide uși a costat în jur de 150 de euro, iar ultimul dintre ele a fost 200 de euro.