Un bărbat din Baia Mare și-a bătut soția paralizată. Ce au făcut polițiștii
- Dragos Manea
- 24 februarie 2021, 12:49
Un bărbat din Baia Mare și-a bătut soția paralizată. Pentru a o salva din mâinile agresorului, polițiștii au fost nevoiți să spargă ușa.
Un bărbat din Baia Mare și-a bătut soția paralizată. Cu ultimele puteri, femeia a reușit să sune la 112.
Polițiștii au intervenit rapid pentru a o salva pe femeie, dar s-au lovit de o problemă.
Femeia era în imposibilitatea de a se deplasa și a le deschide ușa, iar agresorul nu a vrut să le dea drumul polițiștilor. Așadar, oamenii legii au apelat la pompieri pentru a sparge ușa.
Pompierii au ajuns cât de repede s-a putut și au reușit să spargă ușa apartamentului.
Un bărbat din Baia Mare și-a bătut soția paralizată
Bărbatul își lovise în repetate rânduri soția invalidă.
Femeia în vârstă de 65 ani a fost preluată de un echipaj medical și transportată la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare.
Oamenii legii au emis un ordin de protecție pe numele soțului femeii, conform căruia bărbatul nu mai are voie să se apropie de aceasta, scrie RomaniaTV.
Alt caz șocant din România
Un alt caz incredibil a avut loc în Brașov. O femeie paralizată a fost la un pas de a fi îngropată.
Ana Tăbârcea, în vârstă de 90 de ani, din Predeal, a fost declarată decedată de către medicul de familie. Totul s-a întâmplat după ce asistentul personal care o îngrijea a constatat într-o dimineaţă faptul că bătrâna nu se mai trezea, aşa că a chemat doctorul.
Medicul de familie a venit la domiciliu, a văzut-o pe femeie, însă nu i-a urmărit semnele vitale, de teamă ca aceasta să nu fie infectată cu coronavirus. Cadrul medical a emis certificatul constatator de deces în baza unei examinări vizuale.
Odată declarată moartă, groparii au fost anunţaţi să pregătească locul la cimitir, iar angajaţii de la pompe funebre au venit să ridice trupul neînsuflețit al bătrânei, să se ocupe de caz. Femeia, de fapt, paralizase. Ulterior aceasta a fost transportată la spital și tratată de medici.
Citește și: România, paralizată! Scenariul negru luat în calcul de Guvernul României. Milioane de români vor suferi