Un avion românesc de mici dimensiuni a fost implicat recent într-un imens scandal de spionaj.
Conform Agerpres, din cauza acestui caz, autorităţile din Transnistria au decis miercuri să plaseze unitățile de apărare antiaeriană în stare de luptă.
În motivarea oficialilor de la Tiraspol se arată că măsura vine pe fondul încălcărilor repetate ale spațiului aerian al Republicii Moldovenești Nistrene (RMN) de către un aparat de zbor al unui stat străin.
Se mai arată că zborurile neautorizate au fost raportate în perioada 4-27 şi că ar fi fost efectuate de un avion de tip Diamond DA-42 Twin Star, înmatriculat în România.
Oleg Beliakov, copreședintele Comisiei Unificate de Control (CUC) din partea Tiraspolului, a spus că aceste zboruri au fost efectuate la inițiativa Chișinăului și au pornit de la Iași.
Cu ocazia zborurilor a fost realizată o fotografiere aeriană a teritoriului transnistrean, inclusiv a obiectivelor militare, conform Interfax.
“Avionul a zburat la o altitudine suficient de joasă deasupra orașelor Râbnița, Dubăsari, Grigoriopol și raionul Slobozia. Putem presupune că fotografierea aeriană, care a avut loc în zona de securitate, a avut un dublu scop: atât civil, cât și military”, a declarat Beliakov.
În aceste condiţii este de amintit că portalul rusesc Regnum a indicat că Tiraspolul a informat Moscova despre această chestiune diplomatică delicată.
CITEŞTE ŞI: OFICIAL: Rusia AMENINŢĂ ROMÂNIA. Vladimir Putin A DEZVĂLUIT chiar şi LOCUL ATACULUI. Este aşteptată REACŢIA SUA
Rusia NU SE TEME DE NATO. S-a vorbit oficial despre SCOPUL PERVERS al lui Vladimir Putin