Un avion militar al SUA s-a prăbușit în Filipine. Nimeni n-a supraviețuit

Un avion militar al SUA s-a prăbușit în Filipine. Nimeni n-a supraviețuitAvion de luptă. Sursa foto: Pixabay

Un avion militar al SUA s-a prăbuşit în sudul Filipinelor, a anunțat armata SUA. Comandamentul Indo-Pacific (INDOPACOM) a transmis că aeronava, care a fost contractată de armata americană, efectuase activităţi de sprijin pentru informaţii şi supraveghere la cererea Filipinelor.

Un avion militar al SUA s-a prăbușit în Filipine

Comandamentul Indo-Pacific a spus că n-a supraviețuit nimeni.„Putem confirma că nu există supravieţuitori ai accidentului”, a declarat INDOPACOM, care supraveghează forţele americane din regiune.

Accident aviatic Filipine.

Accident aviatic Filipine. Sursa foto captură video

Aeronava, un Beechcraft King Air 300, decolase din Cebu, în centrul Filipinelor, şi se îndrepta spre oraşul Cotabato pentru un studiu aerian când s-a prăbuşit în oraşul Ampatuan din Maguindanao del Sur, a declarat vineri Autoritatea Aviaţiei Civile din Filipine într-o declaraţie separată.

Cauza prăbușirii, în curs de investigare

INDOPACOM a declarat că zborul făcea parte dintr-o misiune de rutină în sprijinul activităţilor de cooperare în domeniul securităţii între Filipine şi Statele Unite. Instituţia a precizat că cauza prăbuşirii este în curs de investigare.

Cel mai grav accident produs în SUA

În urmă cu câteva zile, 67 de oameni au murit în cel mai grav accident aviatic produs în Statele Unite în ultimele două decenii. Pe unul dintre aeroporturile din capitala federală, un avion de pasageri cu 64 de persoane la bord s-a ciocnit cu un elicopter militar cu 3 persoane la bord. Cele două aparate s-au prăbușit în râul Potomac, iar autoritățile au anunțat că pasagerii au murit.

Avion Prăbușit

Avion Prăbușit/ Sursa foto Captură video

Momentul în care elicopterul Black Hawk lovește în plin avionul de pasageri tip Bombardier, deasupra râului Potomac din Washington, a fost filmat. În urma impactului, avionul s-a rupt în trei bucăți.

Cu doar câteva secunde mai înainte, turnul de control de pe aeroportul Reagan discutase cu piloții aparatului militar. Cu toate acestea, elicopterul n-a mai apucat să evite impactul.Turnul de control ar fi cerut piloților avionului venit din Wichita, Kansas, să schimbe pista inițială cu alta, mai scurtă.

Printre pasageri se afla și o echipă de patinaj artistic, care se întorcea de la o competiție din Kansas. Antrenorii erau foști campioni mondiali din 1994, rușii Evghenia Șișkova și Vadim Naumov, stabiliți de peste 20 de ani în Statele Unite.

Ne puteți urmări și pe Google News