Un avion de vânătoare s-a prăbuşit duminică în Rusia, în timpul unui zbor de testare, iar pilotul a murit, a declarat comandantul forţelor aeriene pentru presa rusească.
"A avut loc un accident, iar pilotul a murit", a anunţat Viktor Bondarev citat de agenţia Interfax.
"Anchetăm în legătură cu ceea ce s-a întâmplat. Primele elemente arată că accidentul a fost provocat de o problemă tehnică", a precizat el, conform Mediafax.
Avionul de tip "MiG-29 s-a prăbuşit în timpul unui zbor de testare prevăzut în regiunea Astrahan", a precizat Igor Konaşenkov, un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării, citat de agenţia Interfax.
"Directorul zborului i-a ordonat pilotului să se catapulteze, însă pilotul, care a încercat să salveze avionul, nu l-a abandonat şi a murit", a adăugat Konaşenkov.
În iunie 2011, alt avion de tip MiG-29 s-a prăbuşit în aceeaşi regiune, tot într-un zbor de testare, ambii piloţi de la bord murind. În 2012, un MiG-29 s-a prăbuşit pe un deal, în estul Siberiei.
Dezvoltat la începutul anilor '80, avionul de vânătoarre de tip MiG-29, care se află în serviciu, este exportat în numeroase ţări, ca India, Iran, Siria şi Ucraina.