Un avion al companiei Ethiopian Airlines, care zbura pe ruta Addis Abeba-Roma, a fost deturnat, în această dimineaţă, şi a aterizat la Geneva, unde se pare că piratul aerului ar fi intenţionat să ceară azil politic, dar acesta fost arestat, relatează agenţiile Reuters şi EFE.
UPDATE. În avionul companiei Ethiopian Airlines se aflau pasageri români, italieni şi americani, a anunțat ministrul etiopian al Informaţiilor, Redwan Hussein, citat de AFP. Potrivit acestuia, la bordul avionului se aflau 139 de cetăţeni italieni, 11 americani, 10 etiopieni, dar şi un număr neprecizat de cetăţeni români, nigerieni, francezi, irlandezi şi germani. Copilotorul avionului companiei Ethiopian Airlines a fost cel care a deturnat aparatul ce urma să ajungă la Roma și a aterizat la geneva, scrie BBC, citând poliția elvețiană. „Piratul aerului”, care a fost arestat, a așteptat ca pilotul să meargă la toaletă, pentru a se închide în carlingă. Era neînarmat. A cerut azil politic în Elveția. Nu au existat răniți Aeronava a fost escorată de două avioane de luptă pentru a ateriza, iar niciunul dintre cei 200 de pasageri nu a pățit nimic. Potrivit poliţiei aeroportului, pasagerii au fost evacuaţi în siguranță. Copilotul de 31 de ani a fost arestat. Linia aeriană a anunțat, într-un comunicat, că toți pasagerii și echipajul sunt în siguranță. Nu există răniți, iar poliția a anunțat că situația „este sub control”, scrie și BBC News. Zborul 702 a fost programat să plece din Addis Abeba la ora locală 00.30 (21.30 GMT) și să ajungă la Roma la ora locală 04.40.
Poliția din Geneva a confirmat că avionul a avut o aterizare neprogramată în orașul elvețian, la ora 06.00, în această dimineață.
Aparatul a fost deturnat în timp ce zbura deasupra Sudanului, scrie „Tribune de Geneve”.
Într-o declarație, Ethiopian Airlines a anunțat că zborul 702 „a decolat la timp din Addis Abeba, dar a fost forțat să se îndrepte spre aeroportul din Geneva”. Toți cei 200 de pasageri aflați la bord, ca și echipajul avionului, „se află în stare bună de sănătate”, spune compania. Pasagerii au coborât din avion la ora locală 08.00 și au fost înconjurați de zeci de polițiști, precizează sursa citată.
Motivul deturnării nu este foarte clar, deocamdată, deși există informații care spun că o parte dintre cei aflați la bordul avionului urma să ceară azil politic.