Un alt AVION a aterizat forţat în TURCIA, în drumul spre SIRIA

Un avion din Armenia a fost forţat să aterizeze în estul Turciei, în oraşul Erzurum, azi, în timp ce zbura spre oraşul sirian Alep, a anunţat un oficial turc de la biroul premierului din Ankara.

UPDATE: Avionul armean, care a fost obligat să aterizeze la Erzurum (estul Turciei), a primit autorizaţia de a survola spaţiul aerian turc, după ce echipajul a acceptat ca aparatul de zbor să fie verificat de către autorităţile vamale turce, potrivit RIA Novosti. După cum a relatat şi canalul de televiziune CNN-Turk, cu referire la surse din Ministerul de Externe de la Ankara, avionul-cargo efectua un zbor de la Erevan la Alep (Siria) şi avea la bord ajutoare umanitare pentru cetăţenii sirieni. Autorităţile turce au fost notificate în legătură cu natura transportului de la bordul avionului armean, însă partea turcă a insistat asupra unei inspecţii. Ajutoare umanitare Potrivit Reuters, oficialul a declarat că avionul transporta ajutoare umanitare şi i se va permite să-şi continue călătoria spre Siria, dacă nu se găseşte altceva la bord. În prezent, aeronava este supusă unor verificări de către autorităţile vamale, potrivit canalului media citat, care nu face alte precizări.

Un grup de deputaţi din parlamentul Turciei a anunţat că intenţionează să ridice problema închiderii spaţiului aerian al ţării pentru aeronavale cu destinaţia Armenia, în replică la deschiderea aeroportului Stepanakert în enclava Nagorno-Karabah, locuită de o majoritate de etnici armeni, care s-a desprins în urma război sângeros la începutul anilor 90 de Azerbaidjan, susţinut de Turcia.

Săptămâna trecută, Turcia a interceptat şi forţat să aterizeze la Ankara o aeronavă de pasageri siriană, care zbura de la Moscova la Damasc, sub suspiciunea prezenţei unui transport militar nedeclarat la bord. Incidentul a dus la tensionarea relaţiilor dintre Moscova şi Ankara.