Într-un cadru elegant și plin de rafinament, Divizia Sport Diplomacy a ONG-ului Diplomacy360 a sărbătorit, la data de 4 noiembrie, un an de activitate alături de compania Global Vision, în calitate de organizator, printr-un eveniment grandios organizat la Ateneul Român.
Un an de diplomație sportivă, sărbătorit la Ateneul Român
Evenimentul a marcat 20 de ani de la înființarea companiei Global Vision, un susținător constant al programelor Diplomacy360.
La acest moment festiv au participat peste 700 de persoane, oficiali români, reprezentanți ai mediului de afaceri, membrii ai corpului diplomatic străin acreditat la București, alături de personalități din lumea sportului, inclusiv președinți și reprezentanți ai federațiilor sportive naționale și internaționale.
Evenimentul a beneficiat de prezența mai multor antrenori și arbitrii afiliați Federației Internaționale de Gimnastică (FIG), din Italia, Grecia, Bulgaria, Spania, Ungaria, alături de Maria Fumea și Ioan Suciu, vicepreședinți ai Federației Române de Gimnastică (FRG), respectiv Alina Drăgan, membru în comitetul executiv al FRG, subliniind astfel importanța relațiilor de colaborare din cadrul acestui domeniu.
Diplomația sportivă – o punte între națiuni la Ateneul Român
Evenimentul a subliniat realizările Diviziei de Sport Diplomacy în primul său an de activitate, punctând rolul esențial pe care sportul îl poate juca în consolidarea relațiilor internaționale și în promovarea valorilor comune. Reprezentanții Diplomacy360 au folosit prilejul pentru a contura noi inițiative de colaborare, menite să sprijine dezvoltarea sportului românesc și să crească vizibilitatea atleților români pe scena globală.
Sprijin pentru Federațiile Sportive din Republica Moldova
Printre proiectele de anvergură aflate în derulare, unul dintre cele mai importante se concentrează asupra sprijinirii federațiilor sportive din Republica Moldova, într-o primă etapă urmând a fi implicate Federațiile Române de Gimnastică, Handbal și Baschet. Această inițiativă reprezintă o extensie firească a misiunii Diplomacy360 de a folosi sportul ca instrument de coeziune regională și de promovare a valorilor europene.
Proiectul destinat Republicii Moldova va beneficia de finanțare din fonduri europene, marcând astfel un pas important pentru dezvoltarea capacităților și resurselor destinate sportului de performanță din această țară vecină.
Mediul de faceri românesc, partener strategic pentru Sport Diplomacy
Numeroase companii românești și-au reafirmat sprijinul Diplomacy360 pentru proiectele de diplomație sportivă. Reprezentanții mediului de afaceri, dar și ai mediului diplomatic străin acreditat la București au subliniat importanța colaborării cu Diplomacy360, sportul fiind nu doar o competiție, ci și un limbaj universal care poate apropia oameni și culturi.
„Sportul este o formă de diplomație care transcende frontierele politice și culturale, iar preocuparea noastra pentru Sport Diplomacy reflectă angajamentul Diplomacy360 de a aduce împreună comunități și națiuni,” a declarat Valentin Preda, președintele ONG-ului Diplomacy360.
Un viitor promițător pentru sportul românesc și regional
Seara festivă de la Ateneul Român a fost nu doar o celebrare a unui an de succes, ci și o proiecție către viitorul diplomației sportive, marcat de noi colaborări și proiecte. Cu sprijinul continuu al sponsorilor și prin parteneriatele strategice dezvoltate la nivel internațional, Diplomacy360 își propune să continue promovarea României ca un centru al valorilor sportive și al colaborării internaționale.
Evenimentul de la Ateneul Român a demonstrat încă o dată că, prin sport, România poate deveni un ambasador al înțelegerii și cooperării, construind o imagine puternică și pozitivă pe scena globală.