„The Economist”, una dintre cele mai influente și prestigioase publicații la nivel global, a pus în circulație formula: „China Inc.”.

Expresia sugerează, pe de o parte, ideea că statul chinez acționează în lume mai mult după principii economice decât politice, dar, pe de altă parte, și că există o relație specială între stat și marile companii chinezești.

Aceeași publicație avertiza de anul trecut că acela care va deține supremația în tehnologiile de comunicații va deține supremația în lumea de mâine, cu trimitere la gigantul Huawei.

Multă lume mă întreabă de ce, fiind interesat de geopolitică, scriu despre Huawei, un agent economic privat, desigur important, dar orientat către un business exclusiv tehnic, extrem de specializat. Răspunsul scurt este că, din anii 60 ai secolului trecut, activele tehnologice au început să devină mai importante decât diplomația clasică. Răspunsul mai detaliat urmează mai jos.

Anul 2020 va rămâne în istorie ca Anul Pandemiei. Desigur, de-a lungul timpului au mai fost epidemii, unele cu o mortalitate mult mai mare. Raportată la numărul și densitatea populației de acum o sută de ani, gripa spaniolă a fost o catastrofă inimaginabilă. Dar epidemiile din trecut, oricât de extinse ar fi fost, se răspândeau în comunități relativ izolate, pe rând, și oamenii aveau impresia (până la un punct, corectă) că pot fugi din calea lor, ca în Decameronul lui Boccaccio.

Dar Covid-19 a fost mai mult decât o pandemie, a fost (și încă este!) un război global. Război, pentru că efectele la nivel economic, social, politic și cultural vor fi întru totul comparabile cu cele ale unui război. Desigur, nu există distrugeri materiale, iar numărul deceselor este relativ mic și sperăm să rămână astfel. Dar, după pandemie, lumea nu va mai fi la fel, nici economic, nici social, politic sau cultural, după cum, de exemplu, nici lumea din 1950 nu a mai fost la fel ca lumea din 1930.

Similar, este un fenomen global pentru că, spre deosebire de alte pandemii sau războaie, Covid-19 s-a răspândit peste tot. Atât maladia, cât și, mai important!, reacțiile sociale și politice la maladie. Toate, dar absolut toate țările și comunitățile s-au repoziționat în fața amenințării.

La sfârșit, în 2021 sau 2022, ne vom afla în fața unei resetări a sistemului global. Din acest punct de vedere, sunt clare trei consecințe majore: accentuarea polarizării economice, globalizarea cu două viteze și balansarea ireversibilă spre digitalizare.

Polarizarea economică înseamnă că evoluția crizei nu i-a afectat pe toți în același fel. I-a omorât numai pe cei mici și, prin urmare, cei mari vor profita de oportunitate. Cifrele din acest an sunt edificatoare. Cele mai mari companii au raportat profituri surprinzătoare chiar și pentru un an bun dintr-o perioadă fără criză. De cealaltă parte, există un număr enorm de perdanți, atât ca afaceri, cât și ca persoane. Riscul de tensiuni și explozii sociale va fi proporțional. Paradoxal, pentru a-și păstra echilibrul în anii ce vin, mega-companiile globale vor avea nevoie de statele naționale pentru gestionarea problemelor sociale, ceea ce ar însemna, de fapt, un fel de contract social global. Se vede deja cum statele au constituit fonduri mari, unele foarte mari, pentru relansare. Din acest punct de vedere statele cu o putere bine centralizată vor fi avantajate față de Uniunea Europeană, de exemplu, care va trebui să gestioneze și divergențe interne deloc de neglijat.

Din polarizarea economică derivă și cea de-a doua consecință majoră – globalizarea cu două viteze. Cu excepția unor nișe infime, firmele mici nu au avut nicio șansă în competiția globală din vremea pandemiei. Totuși, firmele mici și mijlocii, împreună cu birocrațiile, angajează 90% din forța de muncă la nivel global. Statele vor fi nevoite, până la un punct, să adopte măsuri protecționiste, iar mega-companiile le vor accepta, în schimbul unor condiții. Un blocaj generalizat, un „îngheț” total, omoară și mega-companiile.

Este plauzibil să ne imaginăm că aceste măsuri se vor lua în sensul generării unei anizotropii a sistemului global, adică a unor reglementări care să nu permită fluxuri egale ale schimburilor între entitățile socio-economice și să favorizeze în continuare capitalul în dauna muncii. Exemplul cel mai cunoscut, pentru că se aplică deja, este cel al „filtrării” migrației forței de muncă.

Globalizarea cu două viteze va impune, de asemenea, coagularea mai „disciplinată” a țărilor mici în jurul marilor poli de putere de pe scena internațională. În fine, într-un anumit sens, digitalizarea este echivalentul din secolul 21 a ceea ce a fost descoperirea Lumii Noi pentru europenii secolului 16. Deși multă lume era deja încântată de perspectivele spațiilor virtuale, totuși, până la pandemie, majoritatea covârșitoare a activităților umane se desfășura în parametrii modernității clasice, „off line”. 2020 a reprezentat impulsul care a creat masa critică necesară pentru o transformare ireversibilă către „on line”. Și aici se deschide calea marilor jucători din industriile high-tech.

Păstrând comparația cu descoperirea Lumii Noi, accelerarea și multiplicarea interacțiunilor pe care le aduce tehnologia 5G înseamnă capacitatea de a atinge mai repede această Lume Nouă. Înseamnă capacitatea de a o organiza, de a o popula și de a o dezvolta. Și mai e un lucru: momentul startului! Avantajul este major pentru cei care implementează primii noua tehnologie. Unele state europene au început să instaleze 5G de la Huawei încă de acum doi ani. Alții, mai așteaptă... Pe toate cele trei paliere pe care le-am expus mai sus, „China Inc.” are o poziție privilegiată. Dar cel mai important palier va fi cel al digitalizării, iar aici Huawei poate fi piesa câștigătoare.

Există, firește, mai multe companii care furnizează asemenea echipamente, dar nu au cea mai bună tehnologie. O vor perfecționa, desigur, dar nimeni nu stă pe loc și Huawei se orientează deja către 6G. O spune tot „The Economist”, într-un comentariu din 8 aprilie 2020: „[Administrația Trump]...încearcă să câștige «războiul rece tehnologic» de astăzi, cu metodele de ieri. De fapt, încearcă prin orice mijloace să construiască un zid impenetrabil în jurul Huawei. Aceasta este o misiune prostească într-o lume hiperconectată în care tehnologia și talentul pot circula liber și oferă doar stimulente suplimentare pentru ca Huawei - și China - să devină autosuficiente din punct de vedere tehnologic.” Soluția pe care o văd comentatorii este cea logică, a cooperării. Iar împotriva suspiciunilor o serie de standarde internaționale clare ar fi mult mai eficientă decât sancțiunile economice.

În 2020, s-a epuizat un model de dezvoltare început după Primul Război Mondial, un model bazat pe puterea „off line”. În 2021, vom intra în alt secol!