Un new-yorkez a fost eliberat miercuri din închisoare, fiind declarat nevinovat de crimă după aproape 29 de ani petrecuţi în spatele gratiilor. Un judecător a casat condamnarea, arătând că mărturisirea lui David McCallum din 1985, când avea 16 ani, a fost falsă şi că nu există niciun element material care să justifice pedeapsa, relatează joi AFP.
McCallum a fost arestat, alături de alt adolescent de vârsta lui, Willie Stuckey (mort în închisoare), la scurtă vreme de la răpirea şi uciderea (pe 20 octombrie 1985) unui tânăr de 20 de ani în cartierul Queens. Corpul victimei a fost găsit a doua zi, cu un glonţ în cap.
După ce au fost arestaţi, cei doi tineri au recunoscut crima şi au fost condamnaţi pentru omor, răpire şi furt în 1986, la o pedeapsă de cel puţin 25 de ani, putând ajunge la detenţie pe viaţă. “După ce au fost revăzute toate faptele şi circumstanţele dosarului McCallum - Stuckey - în care verdictul s-a dat doar pe baza mărturisirilor inculpaţilor -, condamnările nu s-au putut susţine”, a declarat procurorul din Brooklyn, Kenneth Thompson, afirmând că mărturisirile lor erau false. El a solicitat unui judecător să anuleze condamnările, iar acesta a dat curs cererii în cursul după-amiezii de miercuri, mai scrie AFP, preluată de Agerpres.
Nu se știe încă în ce împrejurări ar fi „mărturist” cei doi crimele de care erau acuzați. “Sunt foarte mulţumit, dar şi foarte trist”, a spus McCallum după anularea condamnării, regretând că Willie Stuckey nu este alături de el. El a adăugat că speră să îşi termine şcoala şi să vorbească despre erorile judiciare, despre care crede că ar putea continua. “Sistemul este defect, dar acest lucru nu înseamnă că nu poate fi reparat. Cred că trebuie să fim mai atenţi la cei care plâng ca să îi putem ajuta”, a afirmat el.
Dosarul celor doi condamnaţi a fost redeschis în luna ianuarie de o unitate specială creată de procurorul din Brooklyn, numită Unitatea de reexaminare a condamnărilor (CRU). Circa o sută de dosare litigioase urmează să fie analizate de această unitate specială, în fruntea căreia Thompson a numit un profesor de drept de la Harvard, Ronald Sullivan. După zece luni de anchetă, “CRU a ajuns la concluzia că mărturisirile (celor doi adolescenţi) erau false, nefiind susţinute de martori sau elemente materiale”, a spus Thompson miercuri dimineaţă.
Reexaminările realizate de CRU au dus până acum la anularea a nouă condamnări, în timp ce 17 au fost considerate justificate.