Un adolescent în vârstă de 14 ani, lăsat în grija bunicilor din Republica Moldova, a fost descoperit de polițiștii de frontieră în localitatea Drânceni din județul Vaslui, după ce a traversat înot râul Prut în încercarea de a ajunge la părinții săi ce au plecat la muncă în Italia.
Miercuri, 14 iunie, în jurul orei 14:30, o patrulă mixtă formată dintr-un polițist de frontieră român și un polițist de frontieră din Republica Moldova, aflată în misiune de supraveghere a frontierei în teritoriul Republicii Moldova, a raportat că a observat o persoană deplasându-se dinspre malul râului Prut spre interior, în zona localității Drânceni, de-a lungul frontierei.
Băiatul a încercat să traverseze înotând Prutul
„În cel mai scurt timp, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi s-au deplasat la faţa locului, pentru verificări. În apropierea localităţii, colegii noştri au găsit un tânăr dezorientat care nu avea documente de identitate asupra sa, iar în bagajul sumar pe care îl avea, erau haine ude şi un telefon mobil.
În urma verificărilor efectuate şi din declaraţiile persoanei, poliţiştii de frontieră au stabilit că tânărul este un minor în vârstă de 14 ani, cu cetăţenie română şi italiană şi că fusese lăsat în grija bunicilor, în Republica Moldova, întreaga lui familie fiind în Italia, la muncă. Acesta a declarat că a traversat râul Prut înot, din Republica Moldova, în România, cu intenţia de a ajunge la rude, în Italia”, au transmis de reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, copilul fiind preluat de lucrători din cadrul Direcţiei Judeţene de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui, potrivit Agerpres.
Un moldovean a traversat înot Prutul ca să-și întâlnească în persoană prietenii
O întâmplare similară a avut loc și în 2022, atunci când un tânăr din Republica Moldova a încercat să intre ilegal în România după ce a traversat înot râul Prut, pentru că voia să se întâlnească în persoană cu niște prieteni de pe o reţea socială. El a fost depistat de autorităţile de frontieră din Iaşi.
„Faţă de persoană a fost instituită măsura interzicerii intrării în România pe o perioadă de cinci ani. În baza Acordului de readmisie, bărbatul a fost preluat de autorităţile de frontieră ale statului vecin pentru continuarea cercetărilor. Autorităţile de frontieră din cele două state vor colabora în viitor şi vor lua toate măsurile necesare pentru a păstra un climat de ordine şi siguranţă la frontiera comună”, s-a arătat în comunicatul de presă.