Ucrainenii au pierdut la scor, 0-4, disputa cu echipa catalană din Grupa G a Ligii Campionilor. Lucescu n-a avut reacție în repriza a doua.
Mircea Lucescu și Dinamo Kiev au suferit o corecție foarte aspră, marți, în etapa a 4-a a grupelor din Liga Campionilor. Ucrainenii au jucat, pe teren propriu, contra celor de la FC Barcelona, și au pierdut cu scorul de 0-4, după ce în tur catalanii se impuseseră cu 1-2. Meciul a fost echilibrat în prima parte, dar niciuna dintre cele două formații nu a reușit să modifice tabela de marcaj. Însă, în actul al doilea, oaspeții s-au dezlănțuit.
Mai întâi, Sergino Dest a deschis scorul în minutul 52, iar Martin Braithwaite (57 și 70 - penalty) și Antoine Griezmann (90+2) i-au stricat seara lui Lucescu.
Băluța a jucat câteva minute
La Dinamo Kiev, Tudor Băluță a intrat pe teren în minutul 83 și nici nu a reușit să transpire în tricoul ucrainenilor. În cealaltă partidă a Grupei G, Juventus s-a impus greu pe teren propriu, în confruntarea cu Ferencvaros, scor 2-1. Maghiarii au deschis scorul prin Myrto Uzuni (19), piemontezii au revenit datorită reușitelor lui Cristiano Ronaldo 35, Alvaro Morata 90+2. Clasamentul arată astfel: 1. Barcelona 12p, 2. Juventus 9p, 3. Dinamo Kiev 1p, 4. Ferencvaros 1p.
Au fost meciuri dramatice la Krasnodar și Rennes. În Rusia, FC Sevilla s-a impus în minutul 90+5, iar în Franța, Chelsea a câștigat în primul minut al prelungirilor, grație unei reușite ce i-a aparținut lui Olivier Giroud.
Iată și celelalte rezultate ale serii:
Grupa E FC Krasnodar - Sevilla FC 1-2 Wanderson 56 / Ivan Rakitic 4, Munir El Haddadi 90+5.
Rennes - Chelsea 1-2 Sehrou Guirassy 85 / Callum Hudson-Odoi 22, Olivier Giroud 90+1
Clasament: 1. Chelsea 10p, 2. FC Sevilla 10p, 3. Rennes 1p, 4. Krasnodar 1p
Grupa F
Borussia Dortmund - FC Bruges 3-0 Erling Braut Haaland 18 și 60, Jadon Sancho 45+1
Lazio - Zenit Sankt Petersburg 3-1 Ciro Immobile 3, 55 - penalty, Marco Parolo 22 / Artem Dziuba 25
Clasament: 1. Borussia Dortmund 9p, 2. Lazio 8p, 3. FC Bruges 4p, Zenit Sankt Petersburg 1p
Grupa H Manchester United - Istanbul Başakşehir 4-1 Bruno Fernandes 7, 19, Marcus Rashford 35 - penalty, Daniel James 90+2 / Deniz Turuc 75.
Paris Saint-Germain - RB Leipzig 1-0 Neymar 11 - penalty
Clasament: Manchester United 9p, 2. PSG 6p, 3. Leipzig 6p, Istanbul BB 3p.