Umbrela nucleară a lui Macron și bombele lui Trump din buncărele Germaniei

Disuasiune: Germania a primit cu scepticism și răceală oferta strategică propusă de președintele Franței, Emmanuel Macron.

Odată cu Brexit, Franța a rămas singura putere nucleară din Uniunea Europeană. Suficient pentru ca liderul de la Elysee să lanseze noi planuri.

Europenii nu trebuie să rămână spectatori în fața cursei înarmării nucleare, care ar putea afecta și Bătrânul Continenet.  În acest sens, Macron vrea să întindă o mână europenilor dar exclude o punere în comun a arsenalului nuclear francez. O ofertă care a sunat ca scârțâitul cretei pe tablă în urechile Germaniei.

„Să fim clari: interesele vitale ale Franței au acum o dimensiune europeană” , a lansat președintele Macron, în cadrul unui discurs despre strategia de apărare și descurajare nucleară, rostit luna aceasta în fața cursanților Școlii de Război din Paris.

Și să le propună „partenerilor europeni care sunt pregătiți” un „dialog strategic” cu privire la „rolul descurajării nucleare franceze în securitatea noastră colectivă”, adică să-i asocieze „cu exercițiile forțelor de descurajare franceze”, obiectivul fiind să dezvolte o „adevărată cultură strategică între europeni”.

Această ofertă de „dialog strategic” a vizat în primul rând Germania, unde unele voci sunt îngrijorate de direcțiile luate de administrația Trump în ceea ce privește Bătrânul Continent.

Un precedent major a fost: „Vremea în care puteam conta doar pe Statele Unite pentru a ne proteja s-a terminat(…) Europa trebuie să își asume propriul destin, aceasta este provocarea noastră pentru viitor ”, a declarat Angela Merkel, cancelarul german, în mai 2018.

În plus, Berlinul suferă în mod regulat de pe urma criticilor lui Donald Trump, care consideră insuficient nivelul cheltuielilor militare germane (cu mult sub 2% din PIB cerut de NATO), dar a criticat și implicarea Germaniei în gazoductul Nord Stream 2, care va crește semnificativ exporturile de gaze rusești.

Tot Trump consideră importurile de mașini germane ca o „amenințare la securitatea națională” pentru a justifica o creștere a taxelor vamale.

Cu toate acestea, aceste critici venite de peste ocean par să fie prețul de plătit, în viziunea unor oficiali germani, pentru a beneficia de umbrela americană de apărare în cadrul NATO.

Unii oficiali germani cred că este vorba doar de o „pasă rea” și că succesorul lui Donald Trump (puțin probabil anul acesta și mai curând peste patru ani) va reveni la sentimente mai bune față de Germania.

Iar la Conferința anuală de securitate de la Munchen, președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a spus că „nu este suficient să întărim Uniunea Europeană în domeniul militar, trebuie să continuăm să investim în legătura transatlantică”.

„Securitatea Europei se bazează pe o alianță puternică cu Statele Unite, deoarece pentru mulți din partenerii noștri din Europa centrală și de est aici se joacă securitatea lor existențială și aici, înainte de toate, ea este asigurată și garantată”, a declarat Steinmeier.

„În ciuda amplorii progreselor obținute, Uniunea Europeană nu poate garanta securitatea tuturor membrilor săi singură pentru o lungă perioadă de timp. În plus, a paria doar pe Uniunea Europeană ar însemna să intărim un colț din Europa. În schimb, doar o Europă care dorește și se poate apăra într-un mod credibil poate menține Statele Unite în Alianța Nord Atlantică”, a estimat președintele german, înainte de a solicita Germania să accepte invitația lui Macron lansată la Ecole de Guerre.

„Ar trebui să primim invitația la dialog. Dar asta înseamnă și pentru noi necesitatea de a ne plasa în perspectiva Franței și de a ne aduce propria contribuție la dezvoltarea acestei culturi strategice comună fără de care Europa nu poate deveni într-adevăr un actor în politica de securitate ”, a spus Steinmeier.

În acest sens, ministrul german al Apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, a fost mult mai rezervată, subliniind că oferta făcută de Macron nu ar trebui să „pună sub semnul întrebării umbrela nucleară americană”.

„Insist, protecția multor țări din Europa este garantată de Alianța Nord Atlantică, de umbrela nucleară a Statelor Unite", a spus Kramp-Karrenbauer. „Dacă întărim apărarea Europei, este mai ales o problemă a consolidării pilonului european în cadrul NATO”, a adăugat ea.

În ceea ce privește propunerea franceză, „trebuie să știm concret despre ce este vorba”, a insistat ministrul german. „Pentru moment, singura certitudine este că francezii nu vor să pună în nici un caz arsenalul lor nuclear sub comanda europeană”, a spus ea.

După criticile lansate de creștin-democrații germani la adresa propunerii lui Emmanuel Macron, și social-democrații (SPD) au pus în discuție umbrela nucleară propusă de Macron, afirmând că Franța trebuie să renunțe la disuasiunea nucleară.

„Nu vrem arme nucleare și vrem să ajutăm țările care se descurcă fără ele”, a lansat Rolf Mutzenich, liderul SPD din Bundestag, amintind că partidul său „dorește ca acordurile Tratatului de neproliferare nucleară să fie puse în aplicare”.

Dincolo de discursuri, oficialii germani se declară circumspecți în fața ofertei franceze. „Germania a renunțat la arme nucleare, nu văd o mare mișcare” pentru a reveni în acest punct „printr-o asociere cu sistemul francez”, a rezumat una dintre acestea, citat de Opex 360.

„În cadrul ministerului afacerilor Externe, lucrăm pentru atingerea obiectivului unei lumi fără arme nucleare și am prefera să nu avem în vedere deloc o forță de disuasiune europeană”, a reamintit săptămânalul german Der Spiegel.

Smerenia militară a Germaniei, impusă de aliați după cel de-al doilea Război Mondial, trebuie puțin nuanțată. Gemania este un producător și exportator de armament de vârf.

Anul trecut, Germania a înregistrat un record al vânzărilor de armament, care s-au ridicat la o sumă de aproximativ 8 miliarde de euro. Iar principalul client a fost Ungaria.

În ce privesc afirmațiile non-nucleare ale politicienilor germani, și aici trebuie precizat că Berlinul nu a renunțat exact la arma nucleară. Dat fiind faptul că participă la planurile NATO în materie și că găzduiește bombe nucleare tactica americane B-61 la una din bazele aeriene ale țării.

Ceea ce, în plus, ridică anumite peocupări pentru înlocuirea avioanelor germane de luptă Tornado, a căror misiune este tocmai folosirea posibilă a acestor arme.

Secretarul general al Alianței Atlantice, Jens Stoltenberg, a profitat de conferința de la München pentru a reaminti: „Avem deja un element de descurajare astăzi, cel al NATO (...) și aceasta este garanția supremă a securității în Europa”.

„Aliații NATO asigură acest element de descurajare în fiecare zi și nu este o promisiune, a fost așa de zeci de ani”, a continuat el. „O facem împreună cu Statele Unite. Americanii și-au desfășurat armele în Europa. Europenii oferă bazele, infrastructura”, a subliniat Stoltenberg.