Umanista Grapini sare în apărarea fermierilor români: cere Europei să nu îi sacrifice

Umanista Grapini sare în apărarea fermierilor români: cere Europei să nu îi sacrificeTopul celor mai activi parlamentari români în plenul Parlamentului European. Cine e în fruntea clasamentului. . Sursa: Arhiva EVZ

Europarlamentarul PUSL Maria Grapini a tras un semnal de alarmă, într-o scrisoare deschisă adresată Comisiei Europene, în privința fermierilor români, afectați de cantitatea masivă de cereale din Ucraina care a inundat piața. Umanista le-a cerut oficialilor europeni să nu îi sacrifice pe fermierii români, care acum asistă neputincioși la tot ce se întâmplă.

„Crearea coridoarelor de tranzit pentru transportul cerealelor ucrainene a afectat grav fermierii si producția internă din România și din multe alte state de tranzit din Uniunea Europeană”, transmite Maria Grapini într-un comunicat de presă.

Maria Grapini a solicitat controale sanitar-veterinare la vamă pentru cerealele din Ucraina, care nu respectă aceleași standarde ca produsele din UE și avertizează că acest lucru ar putea avea efecte nebănuite asupra sănătății populației.

“Este imperativ ca produsele agroalimentare din Ucraina să fie supuse controalelor sanitar -veterinare la vamă, pentru a nu pune în pericol sănătatea populației din Uniunea Europeană. Aceste produse agroalimentare, care provin din Ucraina, nu au aceleași standarde de calitate ca și cele din Uniunea Europeana și se știe că aceste produse agroalimentare au limite diferite în ceea ce privește folosirea pesticidelor, cu efecte grave asupra sănătății populației din România și Uniunea Europeană.

Astăzi, ne aflăm in situația în care produsele cerealiere românești sunt declasificate și refuzate la export pentru ca au fost contaminate cu organisme modificate genetic - OMG, deoarece au fost amestecate cu cereale provenite din Ucraina, care au ajuns în Romania profitându-se de acest coridor de tranzit”, se mai arată în scrisoarea transmisă de eurodeputatul Maria Grapini președintei Comisiei Europene.

În același document, Maria Grapini a cerut Comisiei Europene explicații privind durata acordării facilităților vamale pentru produsele din Ucraina și a solicitat lămuriri în privința măsurilor de protecție pe care le are în vedere Comisia pentru fermierii din statele UE:

„1. Cine răspunde pentru pagubele aduse fermerilor români și a celor din UE și cine răspunde pentru efectele grave produse asupra sănătății populației din România și UE prin consumul de produse agroalimentare care nu îndeplinesc standardele de calitate și de producție impuse  producătorilor din Uniunea Europeană?

  1. Până la ce dată va acorda Comisia Europeană aceaste facilități privind eliminarea tarifelor vamale, tranzitul și importul de produse agricole și agroalimentare din Ucraina?
  2. Cum pot fi ajutați fermierii români și din alte state membre ale UE, care au fost grav afectați de importul de cereale din Ucraina?”.