Noul comandant al Forţei Quds, unitatea specială a Gardienilor Revoluţiei însărcinată cu operaţiunile externe, a anunţat că obiectivul său este de a alunga SUA din regiune după ce generalul Qassem Soleimani a fost ucis într-un atac american la Bagdad, transmite Reuters.
„Promitem să continuăm calea martirului Soleimani cu aceeaşi forţă şi singura compensaţie pentru noi ar fi înlăturarea Americii din regiune”, a declarat Esmail Qaani înaintea funeraliilor lui Soleimani, organizate luni la Teheran.
Pe de altă parte, fiica lui Qassem Soleimani a declarat în faţa zecilor de mii de oameni prezenţi la funeralii că SUA şi aliatul lor Israel se vor confrunta cu o „zi întunecată” pentru moartea tatălui ei.
„Trump, nebunule, să nu crezi că totul s-a încheiat odată cu martiriul tatălui meu!”, a afirmat Zeinab Soleimani în intervenţia sa, transmisă de postul public de televiziune iranian.
Cel puţin opt persoane au fost ucise în noaptea de joi spre vineri în timpul atacului asupra unui convoi pe aeroportul din Bagdad, la trei zile după atacarea ambasadei SUA de către demonstranţi pro-iranieni. În atac a fost ucis şi puternicul general iranian Qassem Soleimani, şeful Forţei Quds al Gărzilor Revoluţionare însărcinată cu operaţiunile externe ale Iranului.
Soleimani a exercitat, în special începând din 2018, o influenţă esenţială în negocierile politice vizând formarea unui guvern în Irak. Generalul ucis la vârsta de 62 de ani era unul din cele mai populare personaje din Iran, fiind considerat un adversar redutabil al SUA şi al aliaţilor săi.