Ultimul Ceauşescu, povestea care trebuia spusă

Ultimul Ceauşescu, povestea care trebuia spusă

Povestea lui Daniel Valentin Ceauşescu, prezentată ieri în exclusivitate de EVZ, a stârnit curiozitate şi reacţii dintre cele mai diverse printre cititorii noştri care, într-un număr foarte mare, au dezbătut oportunitatea acestei dezvăluiri.

Anonimatul perfect în care a trăit nepotul lui Nicolae Ceauşescu (plecat încă din 1990 în SUA, pe când avea doar 8 ani), întoarcerea sa în ţară, dezvăluirea acestui fapt, detaliile discreţiei de care s-a înconjurat de când trăieşte în Capitală şi chiar „moştenirea” de care acesta va beneficia intrigă şi răscolesc trecutul membrilor unei familii care a jucat un rol major în istoria recentă a României.

Una dintre marile legende ale comunismului, demontată de Tismăneanu

Nu mai puţin importantă, legenda conform căreia Valentin Ceauşescu ar fi fost înfiat de fosta familie de dictatori a fost pusă în discuţie, din nou, după ce povestea nepotului lui Nicolae şi al Elenei Ceauşescu a fost, ieri, făcută publică.

Ne puteți urmări și pe Google News

Politologul Vladimir Tismăneanu, coordonatorul Raportului de Condamnare a Comunismului, explică pentru EVZ importanţa acestei dezvăluiri în Istoria Recentă a României şi demontează legenda înfierii lui Valentin.

„Iordana şi Valentin s-au trezit în miezul unor conflicte surde”

Vladimir Tismăneanu consideră că, „la două decenii de la prăbuşirea comunismului ca sistem politic şi economic, avem dreptul să cunoaştem natura relaţiilor umane la vârf, dinamica raporturilor interpersonale, legăturile invizibile, dar extrem de semnificative dintre diverşii magnaţi. Este ceea ce a făcut istoricul britanic Simon Sebag Montefiore în lucrarea sa despre cercul intim al lui Stalin. La fel, istoricul rus şi fost disident Roy Medvedev a scris despre «Stalin’s Men», explorând biografiile unor Molotov, Kaganovici, Malenkov etc. Nu mai vorbesc despre scrierile unor Annie Kriegel ori Philippe Robrieux legate de «L’histoire interieure du Parti Communiste Francais ». Mi se pare aşadar cât se poate de relevant demersul istorico-jurnalistic al EVZ şi îl salut cu preţuire. Istoria recentă include pasiunile, amiciţiile, alianţele, sentimentele, aversiunile diverşilor actori politici, iar relaţia dintre familiile Ceauşescu şi Borilă ţine tocmai de acest registru. Iordana şi Valentin s-au trezit în miezul unor conflicte surde, al unor ostilităţi inavuabile, însă de o intensitate formidabilă. Petre şi Ecaterina Borilă erau simbolul partidului pro-moscovit, al legendelor «Vechii Gărzi» a ilegaliştilor, atacate prin ideologia «obsedantului deceniu» de către «junii turci» propulsaţi de Ceauşescu în poziţii-cheie”.

Biografii care se intersectează cu istoria României

Despre cititorii care au criticat oportunitatea publicării poveştii unui „om care nu trebuie să plătească pentru păcatele părinţilor”, a cărui singură „vină” este că bunicul său a fost ultimul mare dictator comunist din Europa şi care, de altfel, în ultimii ani nici măcar nu a trăit în România, Tismăneanu are înţelegere, dar şi o explicaţie:

„Pot să înţeleg dorinţa Iordanei şi a fiului ei de a nu fi subiectul discuţiilor publice. Este o reacţie normală de a-ţi păstra ceea ce se cheamă «privacy», dreptul la viaţă personală, fără intruziunile presei. Pe de altă parte, biografia lui Daniel Valentin, ca şi a părinţilor săi, ca şi a Zoiei ori a lui Nicu, s-a intersectat puternic cu istoria recentă a României şi trebuie să fie obiect de cunoaştere publică. Viaţa de familie a cuplului Nicolae şi Elena Ceauşescu, precum aceea a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, a Anei Pauker, a lui Ion Gh. Maurer, a lui Alexandru Drăghici şi Leonte Răutu, a aparţinut, ca să spun astfel, «partidului», comunităţii politice şi ideologice cu care aceşti activişti s-au identificat de o manieră aproape mistică. Am scris-o şi o repet, partidele comuniste, deci şi cel din România, au fost secte mesianice, desigur în versiune seculară. Nicolae şi Elena Ceauşescu au murit, din câte ştiu, cântând «Internaţionala». La incinerarea lui Leonte Răutu, în 1993, s-a intonat acelaşi «imn al proletariatului revoluţionar»”, spune politologul care adaugă că „teama de publicitate se îngemănează în acest caz cu sentimentul că dezvăluirile ar putea duce la cine ştie ce persecuţii ori hărţuieli”.

„Nepotul lui Heydrich condamna faptele naziste ale bunicului său”

Tismăneanu acceptă faptul că „nici un om cu minim bun-simţ nu poate confunda copiii cu părinţii, ori cu unchii, ori cu bunicii. Suntem stăpânii propriilor noastre destine şi trebuie să fim judecaţi exclusiv după faptele noastre”.

„În Germania, nepotul lui Heydrich participa la conferinţe despre nazism şi condamna explicit faptele bunicului său. Tocmai pentru că au cunoscut din interior fenomenul puterii comuniste, oameni precum Valentin Ceau şescu şi alţi urmaşi ai nomenklaturii supreme ar putea să spună şi ei ce cred despre un sistem criminal şi ilegitim. Aş mai adauga că, în pofida atâtor aserţiuni care proclamă indiferenţa ori lipsa de curiozitate istorică, miile de vizualizări ale articolului din EVZ (şi ale comentariilor mele de pe blogul personal http://tismaneanu.wordpress.com) dovedesc un colosal interes legat de istoria recentă a României, de chestiunea comunismului, a totalitarismului, în genere”, mai spune cunoscutul politolog.

"Înţeleg dorinţa Iordanei şi a fiului ei de a nu fi subiectul discuţiilor publice. Este o reacţie normală de a-ţi păstra dreptul la viaţă personală. Însă biografia lui Daniel Valentin, ca şi a părinţilor săi, ca şi a Zoiei ori a lui Nicu, s-a intersectat puternic cu istoria recentă a României. Trebuie să fie obiect de cunoaştere publică.", Vladimir Tismăneanu, Politolog

FAMILIE. Valentin, cel mai mare dintre copiii dictatorului, la o petrecere împreună cu părinţii săi Fototeca on-line a comunismului românesc

ZVON PLANTAT DE ELENA

Valentin înfiat, o diversiune

Una dintre cele mai mari legende care a apărut înainte de 1989 şi care s-a păstrat până în ziua de azi, având drept motiv de propagare diverse „surse istorice”, este aceea că Valentin Ceauşescu ar fi fost, de fapt, adoptat de cuplul dictatorilor Nicolae şi Elena Ceauşescu.

Nu numai asemănările fizice ale lui Valentin cu Elena Ceauşescu, ci şi asemănările dintre fiul său şi membrii familiei Ceauşescu arată contrariul. În plus, Vladimir Tismăneanu spune tranşant că, de fapt, această legendă a fost o diversiune plantată, la vremea respectivă, de Securitate.

„Valentin nu a fost infiat, a fost copilul lui Nicolae şi al Elenei Ceauşescu. Am cunoscut personal o ilegalistă care a împărţit camera de maternitate cu Elena Ceauşescu atunci când aceasta era în pragul aducerii pe lume a lui Valentin. La ceremonia de la Consiliul Popular al Sectorului 1, la căsătoria lui Valentin cu Iordana, au participat Andruţa, tatăl lui Ceauşescu, şi Zoia, sora lui Valentin. Zvonul privind «înfierea» lui Valentin a fost scornit de Securitate, probabil la ordinul Elenei Ceauşescu, înfuriată de insubordonarea fiului rebel. Cine l-a văzut pe Valentin tânăr nu putea să nu observe asemănarea frapantă cu mama sa.

La fel, poza publicată în EVZ indică similitudini inconfundabile de fizionomie între Daniel Valentin şi Nicu Ceauşescu (amintesc că l-am cunoscut bine pe Nicu, încă din 1958, când aveam amândoi 7 ani şi am mers împreună mai întâi la Liceul «Dr. Petru Groza», apoi, după 1963, la Liceul 24, actualul «Jean Monnet»).”

"Am cunoscut personal o ilega listă care a îm părţit camera de maternitate cu Elena Ceauşescu atunci când aceasta era în pra gul aducerii pe lume a lui Valentin. Zvonul privind «înfierea» lui Valentin a fost scornit de Securitate.", Vladimir Tismăneanu, politolog

CITIŢI ŞI:

Dinastia Ceauşescu - de la Andruţă la Daniel-Valentin

Moştenitorul secret al lui Ceauşescu

EDITORIALUL EVZ: Căutându-l pe Ceauşescu

Comentariul lui Vladimir Tismăneanu de pe blogul său: http://tismaneanu.wordpress.com