Ultimele zile pentru depunerea declaraţiei de venit

Ultimele zile pentru depunerea declaraţiei de venit

Persoanele care au obţinut anul trecut venituri din activităţi independente mai au la dispoziţie doar patru zile pentru a depune la Fisc formularul 200. După această dată se aplică amenzi.

Luni, 16 mai, este ultima zi pentru depunerea declaraţiei de venit pe anul trecut. Formularul 200 trebuie depus de persoanele care au obţinut în 2010 venituri din activităţi independente, chirii şi drepturi de autor.

Sunt obligate să transmită sau să depună această declaraţie doar persoanele fizice care au înregistrat venituri din activităţi independente, din închirierea locuinţelor sau din activităţi agricole determinate în sistem real.

Trebuie să depună formularul 200 şi cei care au avut câştiguri din vânzarea titlurilor de valoare şi din tranzacţii valutare pe bază de contract, potrivit datelor comunicate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

Ce categorii de persoane sunt scutite

Sunt excluse de la transmiterea acestei declaraţii acele persoane care anul trecut au obţinut venituri exclusiv din salariu sau pensie. În aceeaşi categorie intră şi cei care au câştigat premii sportive sau la jocuri de noroc ori dacă au avut venituri din dobânzi, dividende, moşteniri, donaţii, burse sau alocaţii de maternitate.

Depunerea "Declaraţiei privind veniturile realizate" în România - formular 200, după data de 16 mai, se sancţionează cu amendă cuprinsă între 10 şi 100 lei. Formularele 200 se pot obţine de la sediul unităţilor fiscale sau pot fi descărcate de pe siteul ANAF. Cei care au nevoie de informaţii suplimentare le pot obţine de la birourile pentru asistenţa contribuabililor din cadrul administraţiilor finanţelor publice sau telefonic, la numărul 031.403.91.60.

Pentru a depune la Fisc formularul 200, persoanele în cauză au la dispoziţie mai multe variante. Una dintre ele este aceea de a depune direct la ghişeele administraţiei financiare de care aparţin formularul completat şi semnat, pe care îl găsesc la sediul unităţii fiscale.

A doua modalitate este să printeze formularul, să-l completeze şi să-l transmită prin poştă la adresa administraţiei financiare. Mai există şi a treia posibilitate, introdusă de anul trecut, însă la care pot apela doar cei care deţin un certificat digital. Ei pot trasmite declaraţia completată în format electronic, pe internet. Costul este însă destul de piperat, de circa 60 de euro pentru început, la care se adaugă anual alţi 30 de euro.

Donaţi 2% din impozit

Odată cu depunerea formularului 200, cei care doresc să doneze 2% din impozitul pe venit trebuie să depună şi formularul 230. Atenţie însă la acurateţea informaţiilor privind destinatarul. Denumirea entităţii nonprofit trebuie să fie completă şi verificaţi cu atenţie codul de iden tificare fiscală şi contul bancar.