Ziua de 22 decembrie 1989 i-a demonstrat lui Nicolae Ceaușescu atât că oamenii care erau în stradă și scandau împotriva lui nu mai erau aceeași care în 1968, în contextul discursului său privind neimplicarea în treburile interne ale altor state, condamnând invazia în Cehoslovacia, îl susțineau, cât și faptul că nu se mai putea încrede în oamenii din jurul său.
Moartea ministrului apărării, Vasile Milea a reprezentat șocul cel mai puternic pentru dictator. Sentimentul de singur împotriva tuturor l-a făcut pe Nicolae Ceaușescu să încerce, pentru ultima oară, să se adreseze mulțimii. Spera ca astfel să liniștească oamenii, să recapete controlul. Dar lucrurile nu s-au întâmplat așa, când a apărut la fereastră mulțimea s-a dezlănțuit huiduindu-l cu furie.
În piețe, pe bulevarde, grupurile de manifestanți scandau, revoltați: “Jos Ceaușescu! Moarte tiranului! Ceaușescu Anul Nou/ Îl va face în cavou! La al XV-lea Congres/Patru ani de la deces!”. Cordoanele militare erau rupte, manifestanții au început să se urce pe tancuri, se îmbrățișau cu soldații. Hotărârea de a retrage trupele din fața sediului PCR a fost crucială pentru evenimentele din 1989. Forțele de ordine au fost îndepărtate de la o confruntare directă cu demonstranții, permițându-le astfel să renunțe la responsabilitățile pe care le aveau față de regim.
“Întrucât presiunea creștea, generalul Iulian Vlad a ordonat subordonaților din dispozitivul interior:
“Dacă vor veni și vor dori să intre, să nu-i opriți.” Cu toate că ofițerii și subofițerii Direcției aV-a din dispozitiv nu s-au opus intrării în clădire, mulți dintre ei au fost dezarmați și molestați de civilii înfierbântați.”( 1)
Odată ce armata din București a fraternizat cu masele, ofițerii superiori nu au avut altă opțiune decât aceea de a retrage forțele în cazărmi, indiferent dacă această măsură răspundea sau nu ordinelor lui Ceaușescu.
Constantin Manea: “În fața situației nu mai avea nici el ce să facă... Au început să pătrundă în Piață manifestanții, câte doi-trei. Mă mai uitam și eu pe geam și când am observat i-am spus: “- Uitați că deja se umple.” S-a prezentat la raport Eftimescu: “- Tov. Comandant suprem, situația nu mai poate fi stăpânită, ostașii deja au fraternizat.” El zice:”-Sunteți niște netrebnici.”
Cred că de acum începea să se gândească ce face el în situația asta. Eu l-am lăsat; acolo era ea, era aghiotantul Tălpeanu și el. Eu m-am dus în birou la el, pentru că de acolo nu se vedea prea bine și m-am uitat în Piață. Erau peste 100 de persoane în Piață. S-a dus, s-a uitat, s-a făcut pământiu la față și mi-a ordonat să strâng documentele de pe birou. Am strâns tot, am băgat în fișet, că era imediat în cealaltă cameră, am încuiat, am băgat cheile în buzunar și am trecut la postul meu, lângă telefoane. El i-a chemat pe Dăscălescu, pe Bobu și pe Manea Mănescu.” (2)
Ion Tălpeanu, aghiotantul șefului de stat: “A urmat intrarea oamenilor în Piață. În momentul acela, Ceaușescu a mers în salonul de primiri. Eu l-am însoțit acolo, a privit pe fereastră, a văzut mulțimea, a studiat-o foarte, foarte atent și a zis: ăștia sunt oameni ai muncii, fără să mi se adreseze mie, probabil vorbea cu el însuși. După care s-a întors și a cerut să vorbească mulțimii, a cerut un gigafon. A propus să vorbească Dăscălescu, dar Dăscălescu n-a avut curajul s-o facă, spunând “-Sunteți singurul care îi puteți opri.” Iar el: «-Bine, ies eu.»” (3)
La vederea înrăutățirii situației din Piața Palatului, Ceaușescu a realizat că sediul Comitetului Central nu mai este un loc sigur. A decis că cea mai bună soluție pentru a salva situația era părăsirea clădirii, sperând că va reuși să aducă liniște evoluției evenimentelor dintr-un alt punct de comandă. Generalul Marin Neagoe: “Elicopterul a fost chemat de Tălpeanu, aghiotantul lui Ceaușescu, la ordinul personal al acestuia.” (4)
Constantin Manea a confirmat această mărturie: “ Eram în birou și mi-a spus aghiotantul că el a ordonat să vină elicopterul, să aterizeze pe sediu...Nu știau ceilalți indicația asta. Eu eram în birou și (Nicolae Ceaușescu) i-a dat dispoziția.” (5)
General Iosif Rus: “Pentru decolarea elicopterelor m-a sunat generalul Stănculescu, dar și generalul Neagoe, prin dispeceratul său. În mod concret, decolarea elicopterelor se face la ordinul meu. În acest caz, însă, a fost ceva mai deosebit, în sensul că în momentul în care eu am transmis ordinul, cei de la unitate porniseră deja motoarele elicopterelor, semn că aveau ordinul transmis și pe alte canale. Deci, concret, decolarea s-a produs direct la ordinul Direcției aV-a, prin dispecerat.” (6)
Mărturia maiorului Aurel David reușește să descrie starea în care se afla Ceaușescu la acel moment: “Am avut impresia că, totuși, nu a vrut să plece din sediul C.C.. Deși îl îndemnau colaboratorii săi apropiați: -Să plece! să plece! La un moment dat, stând pe hol, l-am auzit spunând “Dar unde se pleacă? De ce să plecăm, unde să plecăm?” Tensiunea și dezorientarea erau atât de mari, încât, practic, nu mai știam ce se întâmplă. “Cine vine de afară? Cine ne atacă? Cine urmează să intre în sediul C.C.? Cine sunt cei care vor pătrunde”?- pentru că deja, între timp, se auzea zgomotul geamurilor sparte.” (7)
Era un moment puternic, presiunea emoțională era maximă, panica se instalase. După un 21 cu răzvrătirea populației, după o noapte de încercare eșuată de odihnă în Comitetul Central, după o ședință tensionată, urmată de sinuciderea generalului Milea și după înțelegerea a faptului că cei din stradă erau chiar “muncitorii săi”, Nicolae Ceaușescu s-a simțit pentru prima dată ca lovit cu pietre în văzul tuturor. Era anihilat politic și distrus ca om.
Cu toate acestea, episodul dramatic descris anterior nu l-ar fi făcut să plece, decizia părăsirii sediului Comitetului Central fiind evident influențată de insistențele celor apropiați. Vizibil marcat de cele întâmplate, cu Cu inima strânsă, cu visul comunist trăit mai bine de două decenii și spulberat în 2 zile, dar și cu convingerea declarată, că țara este într-un mare pericol, Nicolae Ceaușescu își părăsește pentru ultima dată cabinetul. “A plecat. Nici măcar la mine nu s-a mai uitat. Nu a chemat pe nimeni și nu a mai spus nimănui nimic.”(Constantin Manea)
Note
1. Interviu Vasile Mălureanu 09.09.2020
2. Arhiva Senat, Stenograma 23, p.34-35
3. Arhiva Senat, Stenograma 26 iulie 1994, p.21-22
4. 35 de ani în umbra lui Ceaușescu, Ed. Lumea magazin, 2005, p.224
5. Arhiva Senat, Stenograma 23, p.14
6. Arhiva Senat, Stenograma 32, p.11-12
7. Arhiva Senat, Stenograma 92, p.16-17