Pe fondul unor erori, o parte dintre seniori au primit mai mulți bani decât li se cuveneau l‐a recalculare. Conform unei propuneri legislative, aceștia ar putea scăpa de returnarea sumelor respective.
Sumele primite necuvenit la recalculare nu vor fi returnate
Pensionarii care au primit o sumă mai mare decât cea cuvenită, nu vor mai fi nevoiți să o returneze. Potrivit unei propuneri legislative, care a primit undă verde la Senat, erorile respective nu îi vor afecta pe vârstnicii vizați.
Legea 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii va fi completată conform proiectului de lege ajuns în Senat.
Vești bune pentru seniori
„Prin derogare de la prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, cu modificările ulterioare, debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina pensionarilor aflați în evidența sistemului public de pensii la data intrării în vigoare a prezentei legi, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizație socială pentru pensionari și indemnizație pentru însoțitor, nu se recuperează”, se arată în proiectul de lege.
Noi precizări legate de recalculare
Conform propunerii legislative, scutirea de la returnarea sumelor este valabilă indiferent de categoria de pensie. În schimb, regula nu va fi valabilă pentru diferențele rezultate din cauza beneficiarului. Concret, acesta va fi obligat să returneze sumele necuvenite, în contextul în care au depus documente eliberate cu nerespectarea legii sau au declarat date eronate, care au dus la stabilirea unei pensii mai mari.
Pentru ca măsura să poată fi aplicată, pasul următor ar fi actualizarea normelor Legii 125/2014, arată Avocat.net.
De asemenea, aceasta se va publica în Monitorul Oficial, urmând să intre în vigoare în prima zi a lunii următoare. Totul, acest proiect trebuie adoptat la nivelul Parlamentului, iar ulterior promulgat de președintele României.