ULTIMATUM de la UE: Ungaria are o lună pentru a schimba Constituția

Comisia Europeană a acordat Ungariei un termen de o lună (faţă de două luni în mod obişnuit) pentru a-şi modifica două legi controversate privitoare la sistemul judiciar şi la protecţia datelor cetăţenilor. În caz contrar, Bruxelles-ul se va adresa Curţii Europene de Justiţie (CEJ).

UPDATE: Guvernul ungar este pregătit să continue dialogul cu Comisia Europeană, privind sistemul judiciar şi protecţia datelor cetăţenilor, chestiuni care fac obiectul unor proceduri de infringement, şi salută decizia CE de a accepta răspunsurile Ungariei privind independenţa Băncii centrale ungare, a anunţat, azi, guvernul de la Budapesta, citat de Agerpres. ''Guvernul a aprobat, astăzi, amendamentele necesare la legislaţia vizată (privind Bănca Centrală a Ungariei - n.red.) şi le va trimite Băncii Centrale Europene pentru consultare'', se arată în declaraţia purtătorului de cuvânt al Executivului ungar, Péter Szijjártó. La 17 ianuarie, Executivul UE a lansat împotriva Ungariei trei proceduri de încălcare a dreptului comunitar (infringement) - cu privire la sistemul judiciar, protecţia datelor cetăţenilor şi independenţa Băncii Centrale Ungare. Budapesta a avut la dispoziţie o lună pentru a răspunde CE. Două avize pentru Budapesta Demersul Comisiei survine în contextul declarației recente a premierului ungar Viktor Orban, conform căreia executivul UE nu dispune de ”legitimitate democratică”.

Decizia de astăzi a Comisiei Europene ia forma a două avize motivate (a doua etapă a procedurii de infringement - încălcarea dreptului comunitar), după ce la 17 ianuarie executivul comunitar a trimis Budapestei o scrisoare de notificare, la care Ungaria a trebuit să răspundă în termen de o lună, informează Agrepres.

Comisia nu este mulţumită de explicaţiile oferite de partea ungară, cu privire la cele două legi menţionate. În cazul legislaţiei privind sistemul judiciar, guvernul ungar doreşte scăderea vârstei de pensionare de la 70 de ani la 62 de ani, pentru 274 de judecători şi procurori publici. Opoziţia acuză, însă, că prin această măsură puterea doreşte să scape de judecătorii indezirabili.

Referitor la protecţia datelor, Ungaria trebuie să ia măsuri în termen de 30 de zile pentru a garanta independenţa deplină a Autorităţii Naţionale în acest domeniu. Comisia Europeană consideră ”insuficiente răspunsurile guvernului ungar” şi este îngrijorată de faptul că preşedintele acestei autorităţi poate fi concediat în orice moment.

Comisia a trimis, tot azi, Ungariei două scrisori administrative, în care cere clarificări suplimentare cu privire la independenţa sistemului judiciar şi la independenţa Băncii Centrale Ungare.

Modificările constituționale făcute de guvernul de centru-dreapta al premierului Viktor Orban au generat nemulțumiri și controverse în Ungaria, unde formațiunea sa, Fidesz, deține majoritatea în Parlament. Mii de oameni au protestat în ultimele luni, la Budapesta, față de noua Lege fundamentală, pe care o califică drept ”nedemocratică”.