

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a spulberat visul celor peste 4,5 milioane de români care sperau că o să aibă rate mai mici la creditele luate de la bănci.
Asta pentru că ieri şeful delegaţiei FMI la Bucureşti, Jeffrey Franks, a anunţat că România va primi următoarea tranşă din împrumut numai dacă modifică Ordonanţa nr. 50/2010 privind creditele populaţiei. Franks le-a cerut ieri atât membrilor Comisiei pentru buget din Camera Deputaţilor, cât şi reprezentanţilor Ministerului Finanţelor, ca OUG 50 să nu se aplice şi creditelor în derulare.
Termen: 15 decembrie
Fondul a impus un termen de rezolvare a acestei probleme până la data de 15 decembrie, altfel nu mai primim tranşa din decembrie de aproximativ 850 milioane de euro.
Acesta a mai precizat în ultimele sale declaraţii că ordonanţa în forma actuală ar aduce mari prejudicii sistemului bancar, fapt care ar influenţa negativ economiei şi aşa fragilă. După calculele făcute de bancheri, aceştia ar urma să piardă în urma implementării actului normativ între 300 şi 900 de milioane de euro.
ANPC face lobby la Bruxelles
Noile recomandări impuse de FMI, legate de Ordonanţa 50, nu încurcă în niciun fel planurile Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) de a-şi continua demersul legislativ în cazul retroactivităţii creditelor. Cel puţin asta susţine şeful ANPC, Constantin Cerbulescu, care va pleca săptămâna viitoare la Bruxelles.
Potrivit acestuia, nu există de fapt, o problemă a aplicării retroactiv a ordonanţei pentru că aceasta se va aplica din momentul intrării ei în vigoare şi în nici un caz nu va pune băncile să plătească bani încasaţi până atunci. Până la închiderea ediţiei, reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor nu au putut fi contactaţi. Bancherii au ameninţat în repetate rânduri că, dacă se aplică ordoanţa în forma actuală, există riscul ca unii acţionari să plece din ţară.
CONSTRÂNGERE. Jeffrey Franks, oficialul FMI, spune că România va primi banii doar în anumite condiţii
FOTO: VLAD STĂNESCU
OPINIE
Clienţii: FMI îşi încalcă atribuţiile
Faptul că FMI s-a decis să ia partea băncilor e contestat de reprezentanţii clienţilor care îl acuză pe Jeffrey Franks de faptul că recomandările lui sunt de fapt nişte imposibilităţi juridice.
Dacă se vor impune recomandările FMI, acestea nu vor avea niciun efect asupra contractelor aflate în litigiu, mai spune acesta.
ESTIMĂRI SUMBRE
Umbra recesiunii ameninţă România şi anul viitor
Teodora Vasâlca
România se numără printre puţinele ţări care anul acesta rămân în recesiune şi nici perspectivele pentru 2011 nu sunt dintre cele mai bune. Estimările pentru anul viitor merg de la scădere la evoluţie pozitivă a economiei.
Un lucru e însă cert: dacă se va înregistra creştere, ea va fi extrem de firavă. În 2010, România va avea cea mai mare rată de contracţie economică (2%), iar anul viitor vom înregistra cel mai redus procent de creştere (0,9%), la nivelul Europei Centrale şi de Sud-Est. Cel puţin aşa arată ultimele estimări ale Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). În iulie, BERD anticipa – 3% în 2010, respectiv o creştere zero pentru anul viitor.
Şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) ia în calcul o creştere anul viitor, cele mai recente estimări arătând un plus de 1,5%. Ultimele cifre vor fi anunţate însă luni, la finalul misiunii de evaluare.
Fără TVA redus la alimente
Potrivit informaţiilor apărute în presă, FMI ar lua în calcul inclusiv o scădere a economiei româneşti în 2011, informaţie negată însă de reprezentanţii instituţiei.
Din calculele lor vor lipsi factori ca TVA de 5% pentru alimente şi neimpozitarea pensiilor mai mici de 2.000 lei, după ce preşedintele Traian Băsescu a promis delegaţiei FMI că nu va promulga legea prin care s-au aprobat aceste măsuri, potrivit unor surse citate de mediafax.ro.
Pe de altă parte, Ioan Cezar Corâci, preşedintele UGIR 1903, ne-a declarat că Jeffrey Franks este conştient că România va înregistra recesiune şi anul viitor. Dan Matei Agathon, reprezentantul ACPR, susţine contrariul, şi anume că FMI îşi menţine estimarea de creştere economică de 1,5% în 2011.
O scădere de 1,8% în 2011 anticipează însă ING, din cauza majorării TVA şi a scăderii salariilor, cu efecte şi în prima jumătate a anului viitor. (A contribuit Ana Bâtcă)