Ultimatum dat de rebelii proruşi: ONU să părăsească regiunea Lugansk până vineri
- Gabriela Popescu
- 25 septembrie 2015, 08:19
Rebelii proruşi au dat ultimatum agenţiilor ONU prezente în bastionul de la Lugansk, în estul Ucrainei, să părăsească regiunea până vineri.
Anunţul a fost făcut de secretarul general adjunct al ONU pentru Afaceri Umanitare şi Coordonarea Ajutoarelor de Urgenţă Stephen O'Brien.
De asemenea, ONG-uri internaţioale au primit, separat, un ultimatum să părăsească regiunea până sâmbătă, a anunţat joi şeful Biroului pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), conform Mediafax.
Lideri proruşi au anunţat anterior că au "interzis" zece asociaţii de ajutorare occidentalepentru "încălcări grave ale legislaţiei".
O'Brien s-a declarat "alarmat" de ultimatum şi i-a îndemnat pe separatiştii "din Lugansk şi Doneţk să asigure reluarea imediată a activităţilor ONU şi ONG-urilor internaţionale".
Secretarul general adjunct al ONU a precizat că aproximativ 16.000 de tone de ajutoare umanitare nu au fost livrate, iar spitalele locale nu pot să opereze deoarece nu au anestezice, iar într-un apel indirect adresat Rusiei, O'Brien a îndemnat pe "oricine are influenţă asupra autorităţilor de facto să folosească această influenţă pentru a asigura de reluarea de îndată a ajutorului umanitar acordat de agenţiile ONU şi ONG-uri internaţionale".
Separatiştii proruşi au anunţat aceste măsuri înaintea unei reuniuni prevăzute pe 2 octombrie, la Paris, între preşedinţii rus Vladimir Putin şi ucrainean Petro Poroşenko, într-o încercare de a avansa perspectivele unei păci.