ULTIMĂ ORĂ: TEREORISTUL SALAH ABDESLAM nu vrea să fie EXTRĂDAT în FRANȚA (avocat)

Salah Abdeslam, suspect-cheie în atentatele de la Paris, va refuza extrădarea sa în Franța, a anunțat sâmbătă la Bruxelles avocatul său Sven Mary, precizând că Abdeslam, rănit la picior, a fost plasat "sub mandat de arestare".

"Ceea ce vă pot spune este că el colaborează cu justiția belgiană. Într-o oră, vom fi din nou (în fața instanței), în baza mandatului de arestare european, în care Franța cere extrădarea sa, și pot deja să vă anunț că vom refuza extrădarea sa în Franța", le-a declarat avocatul jurnaliștilor la sfârșitul unei audieri la sediul poliției federale din Bruxelles, potrivit Agerpres

"Vom vedea mai întâi dacă mandatul de arestare european este legal și apoi vom vedea", a explicat avocatul Sven Mary. 

Pentru a autoriza predarea sa către justiția franceză, magistrații belgieni nu trebuie să examineze fondul cauzei, ci doar să decidă cu privire la respectarea procedurii în vigoare. 

Salah Abdeslam, arestat vineri în cartierul Molenbeek din Bruxelles după patru luni în care a fost dat în urmărire, este "țintuit la pat" pentru că a fost |împușcat în picior", a declarat avocatul Mary, ales vineri de familia lui Salah Abdeslam pentru a-l apăra și care și-a întâlnit clientul sâmbătă timp de "10 minute". 

Întrebat de reporteri dacă clientul său a confirmat că a fost prezent la Paris pe 13 noiembrie, ziua atacurilor în care au fost ucise 130 de persoane, Sven Mary răspuns: "Da, a fost". 

Președintele francez Francois Hollande a declarat vineri seară că așteaptă ca Belgia să-l extrădeze "cât mai curând posibil" în Franța. 

"Este normal ca Salah să fie extrădat și cazul să fie instrumentat de justiția franceză", a declarat ministrul belgian de interne, Jan Jambon. 

Salah Abdeslam este suspectat că a avut un rol logistic foarte important în atacurile de la Paris, revendicate de gruparea Stat Islamic (SI).