Ciprian Marica și-a anunțat oficial retragerea din activitatea fotbalistică, la vârsta de 31 de ani. În viitorul apropiat se va dedica familiei şi Fundaţiei Ciprian Marica.

Prin intermediul unui mesaj postat pe Facebook, Marica a anunțat că a luat această hotărâre din cauza problemelor medicale,c are nu-i mai pot da șansa de a evolua la un nivel profesionist. De-a lugul carierei, atacantul a îmbrăcat tricoul echipelor Dinamo, Șahtior Donețk, Stuttgart, Schalke 04, Getafe, Konyaspor și Steaua. La naționala României, Marica a bifat 72 de prezențe și a înscris 25 de goluri.

„Dragi prieteni. Dragii mei prieteni!

As vrea sa va împărtăşesc trăirile mele, asa ca ma adresez vouă cu "dragii mei români" !

Încep cu începutul. M-am apucat de fotbal fascinat de nopţile petrecute în stradă la succesele Generaţiei de Aur. M-am apucat de fotbal convins ca pot să scot şi eu alţi copii în stradă cu acelaşi vis: să joci cu tricolorul pe piept!

Am fost Hagi, am fost Lupescu, am fost Popescu, am fost Răducioiu, am fost Dorinel, am fost Ilie, am fost Petrescu, Lăcătus, Sabău, Stelea, Prunea, Mihali, Prodan. Am fost suporter şi fotbalist.

Am fost pe buzele voastre la goluri, am fost în nervii voştri când nu mi-a ieşit ! V-am văzut fericti pe garduri, v-am simţit durerea înfrângerilor noastre şi mi-am dorit să vă ridic cât mi-a stat mie în putere. De fiecare dată când v-am văzut lacrimile din ochi am uitat de lacrimile mele. M-aţi ridicat voi, când n-am putut eu s-o fac singur.

Prieteni, am trăit cel mai mare vis al copilăriei, cea mai mare onoare alături de voi: să îmi pot reprezenta tara. Fotbalul m-a învăţat tot ceea ce sunt acum, m-a învăţat să muncesc, să trăiesc bucuriile, m-a invăţat să iubesc, să respect aproapele şi adversarul. M-a învăţat să trăiesc frumos. Şi, mai ales, să mă mândresc. Cu baietii mei, cu voi, cu România! Cu noi! Cu noi toţi, echipa naţională !

Am tot explicat, naţionala suntem toţi, nu doar 11 oameni din teren. Cred că asta e cea mai mare realizare a carierei, de fapt. Fotbalul mi-a arătat cum să funcţionez în echipă, să impart totul cu cei de lângă mine, să mă bucur la victorii, să mă ridic la infrângeri, să imi iubesc munca. Munca? E atât de rece spus! Pentru că, atunci când pe piept scrie ROMÂNIA, nu mai e muncă, e mândrie şi datorie. E luptă şi e vis. E intonarea imnului naţional, e bucuria golului, adrenalina victoriilor, emoţia din ochii voştri.

Nu am cuvinte, nu îmi ajung pentru câte emoţii am. Mulţumesc pentru ca pot sa te iubesc, România! Mulţumesc fotbalului pentru tot ce mi-a dat!

Va mulţumesc vouă pentru tot ce mi-ati transmis, pentru aprecierile şi încurajările voastre. Chiar şi când m-aţi certat, aţi dat sens carierei mele de sportiv! De reprezent al României !

Am fost mereu deschis fata de voi, dar nu mi-e uşor sa anunt asta: starea mea fizică nu îmi mai permite să fac lucrurile la acelaşi nivel aşa cum meritaţi voi. Aşa că pun punct aici carierei mele de fotbalist.

Voi rămâne cel mai mare fan al României, al echipelor la care am jucat, voi fi mereu unul dintre voi. Vreau sa le mulţumesc pentru tot antrenorilor, coechipierilor, managerilor care au contribuit la formarea mea ca sportiv.

Le mulţumesc mult şi celor din mass-media, jurnalistilor care au dat amploare reusitelor mele si ale căror critici m-au ajutat, deşi au durut.

Le multumesc tuturor adversarior din teren. Au făcut să mă doară înfrângerile, dar mi-au arătat dimensiunea victoriei ! Dar, înainte de toate, va mulţumesc VOUĂ! In viitorul apropiat, mi-am propus să mă dedic mai mult familiei şi Fundaţiei Ciprian Marica. Am fost prea mult timp departe de cei dragi. Am de recuperat. Ai mei m-au aşteptat cuminti şi răbdători să mă întorc acasă. Pana aici, voi m-ati ajutat sa înving singurătatea, înstrăinarea!Aţi fost cea de-a doua mea casă, a doua mea familie. Şi ai mei au înţeles asta !

Vă mulţumesc tuturor, si fiecăruia în parte. Vă aştept pe stadion, ne vedem în tribune, pe stradă, in fata televizorului, ne vedem oriunde ne cheamă fotbalul pe care-l iubim!

Ne vedem "acasă"! Abia aştept!”