Un fenomen tot mai des întâlnit pe rețelele de socializare stârnește îngrijorare. Numeroși adolescenți ajung să se identifice cu diferite animale și să se comporte ca atare pe stradă. Cei care se manifestă într-un astfel de mod sunt numiți „Theriani” și stârnesc repulsia celor din jur.
Theriani - între teribilism și nevoia de atenție
Un om care adoptă comportamentul animalelor poate fi denumit Therian. Astfel de exemple sunt tot mai dese în mediul online, unde numeroși adolescenți se transformă în pisici, câini, lupi, vulpi sau urși.
Mersul specific animalelor este completat și de anumite măști pe care aceștia aleg să le poarte. Totodată, o parte dintre ei își pun cozi din blană și gheare.
Fenomenul a luat amploare în mediul online
Până de curând, exemplele de acest tip erau limitate. În ultimele luni, tot mai mulți tineri au postat pe TikTok videoclipuri în care au înfățișarea unor animale și se comportă ca atare.
Imagini cu adolescenți deghizați în acest mod au apărut și în țara noastră. Specialiștii spun că aceste comportamente au legătură cu teribilismul sau stima de sine scăzută în rândul noii generații.
Tot mai multe imagini cu Theriani, postate pe internet
Termenul therian este derivat din cuvântul Theria. Acesta se referă la un grup de mamifere precum koala și wombat, elefanți și balene. Persoanele cu o astfel de înclinație susțin că se simt împlinite emoțional și spiritual atunci când împrumută comportamentul unui anumit animal.
incolo de faptul că aleg să se asocieze cu o astfel de imagine, tinerii ajung să se confrunte cu alte animale. Astfel de videoclipuri sunt des întâlnite pe aplicația Tik Tok. Dincolo de teribilism, gesturile de acest tip pot deveni periculoase, spun specialiștii.
Totodată, aceștia arată că fenomenul este îmbrățișat de cei care nu au beneficiat de un sistem de valori în primii ani de viață.