Ultima minune din Dubai: Turnul Orizontal de un miliard de dolari

A devenit o obinuință ca Dubaiul să vină cu cele mai inovatoare idei arhitecturale din lume. O lume desprinsă din fantasmele SF.

Burj Al Arab, hotelul în formă de velă întinsă, turnul răsucit Cayan sau „ochiul gol” în care va fi găzduit Muzeul Viitorului sunt tot atâtea siluete care fac unic peisajul metropolei din Emiratele Arabe Unite.

Un alt proiect îndrăzneț urmează să se alăture celor de mai sus: One Za’abel, de un miliard de dolari, aparținând arhitecților companiei japoneze Nikken Sekkei, și care va semăna cu o literă „H” uriașă, dominând centrul financiar din Dubai.

Conceptul este alcătuit din doi zgârie nori cu înălțimi de 300 și 235 de metri, așezați pe un podium și legați de o pasarelă de oțel de 228 de metri, constituind ea însăși un turn – și care va depăși înălțimea „Acului Spațial” din Seattle.

Puntea – botezată „The Link” („Legătura”) va fi cel mai lung cantilever (sistem de suspensie fără susținere directă) din lume. O porțiune lungă de 60 de metri va depăși cele două turnuri verticale, fiind suspendată în aer.

„Legătura” va adăposti printre altele piscine aeriene și instalații de spa.

Structura de 9000 de tone va fi asamblată în șapte secțiuni de-a lungul unei glisiere orizontale, la nivelul podiumului aflat la 25 de metri deasupra solului, înainte de a fi așezate pe pozițiile lor finale, la o înălțime de circa 100 de metri și fixată de turnuri, scrie CNN.

Înălțarea structurii este complicată de faptul că se derulează deasupra unei autostrăzi cu șase benzi foarte circulată, care a trebuit închisă în anumite momente.

Constructorii au promis că „turnul orizontal” va fi ridicat până la sfârșitul acestui an.