Uniunea Europeană ar putea fi nevoită să ia măsuri de ajustare a regulilor de funcţionare a spaţiului de liberă circulaţie Schengen pentru a preveni ameninţările teroriste generate de cetăţenii europeni care devin combatanţi în conflictele armate din alte zone ale lumii şi apoi se întorc radicalizaţi în ţările lor de origine, a declarat joi ministrul german de interne, Thomas De Maiziere, la o reuniune cu omologii săi europeni desfăşurată la Luxemburg.
Preîntâmpinarea acestui risc a căpătat un caracter şi mai urgent după atentatul din luna mai de la Muzeul Evreiesc din Bruxelles, unde trei persoane au fost ucise de un franco-algerian despre care se crede că anterior a luptat alături de jihadişti în Siria.
UE estimează că circa 3.000 de combatanţi străini s-au implicat în luptele din Siria şi Irak. Aceşti indivizi sunt îndoctrinaţi şi ştiu să folosească arme şi explozivi, subliniază responsabilul european pentru combaterea terorismului, Gilles de Kerchove.
„Nu dorim (...) ca terorismul să fie exportat din Europa şi cu siguranţă nu dorim ca acei combatanţi instruiţi ce revin în Europa şi Germania să plănuiască atacuri aici”, a avertizat ministrul german înaintea reuniunii de la Luxemburg, citat de agenția DPA, preluată de Agerpres.
În consecinţă, el a subliniat că fiecare vameş trebuie să dispună de date suficiente despre persoanele pe care le verifică, iar pentru acest lucru ar putea fi nevoie de revizuirea Sistemul de Informaţii Schengen, prin intermediul căruia statele membre ale acestui spaţiu de liberă circulaţie schimbă date între ele.
Ministrul german a mai propus omologilor săi europeni să examineze posibilitatea creării unei baze de date europene care să cuprindă informaţii despre pasagerii companiilor aeriene, după ce Parlamentul European a blocat o astfel de iniţiativă.
Şi ministrul austriac de interne, Johanna Mikl-Leitner, i-a calificat pe combatanţii străini drept 'o bombă cu ceas'. 'Este nevoie de un control mai riguros al paşapoartelor pentru cetăţenii europeni', a adăugat ea, avertizând asupra insuficienţei controalelor prin sondaj.
Uniunea Europeană a întreprins demersuri pentru a contracara radicalizarea prin mediul online. Reprezentanţi ai Google, Facebook, Twitter şi Microsoft s-au alăturat miercuri miniştrilor europeni la un dineu informal. Ministrul italian de interne, Angelino Alfano, a declarat că societăţile din domeniul internetului trebuie să coopereze mai mult pentru combaterea ameninţărilor menţionate. Printre măsurile propuse se numără elaborarea de programe în acest sector pentru pregătirea poliţiei, a societăţii civile şi a altor companii din domeniul online.
La rândul ei, comisarul european pentru afaceri interne, Cecilia Malmstrom, a salutat responsabilitatea de care au dat dovadă aceste companii, care nu au difuzat imaginile cu decapitările ostaticilor occidentali de către jihadiştii din gruparea Statul Islamic.