UE vrea noi sancțiuni împotriva Rusiei. Posibil summit european săptămâna viitoare

Şefii de stat şi de guvern din ţările membre ale Uniunii Europene s-ar putea întâlni săptămâna viitoare pentru a înăspri sancţiunile împotriva Rusiei dacă situaţia din Ucraina se va agrava după reuniunea prevăzută pentru joi la Geneva, a anunţat astăzi ministrul francez al afacerilor externe, Laurent Fabius, potrivit AFP.

“Dacă va fi necesar, ar putea avea loc săptămâna viitoare o reuniune a şefilor de stat şi de guvern la nivelul Europei, care va putea lua noi sancţiuni”, a declarat Fabius, la Luxemburg, în marja unei reuniuni cu omologii săi europeni.

Desfăşurarea unui astfel de summit se va decide în funcţie de evoluţia situaţiei după reuniunea prevăzută pentru joi între Ucraina, Rusia, Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană în încercarea de a găsi o soluţie politică referitoare la criză.

“Obiectivul” UE este “de a da dovadă de fermitate şi, în acelaşi timp, de a menţine deschis dialogul”, a adăugat Laurent Fabius, citat de Agerpres, subliniind că, în ultimele ore, a avut convorbiri telefonice pe această temă cu omologii săi rus Serghei Lavrov, american John Kerry şi german Frank-Walter Steinmeier.

Potrivit şefului diplomaţiei franceze, este necesar să se “acţioneze” după “acţiunile de o mare violenţă” organizate în estul Ucrainei de sâmbătă încoace. În opinia sa, este “evident că Rusia poartă o răspundere în aceste violenţe”.

Un summit european extraordinar privind Ucraina a avut deja loc la 6 martie, la Bruxelles, după intervenţia Rusiei în Crimeea. Liderii europeni au decis să impună primele sancţiuni şi posibilitatea de a le întări până la “faza 3”, cea a măsurilor de ordin economic.