UE vrea mai multe reforme în Ucraina

Liderii UE îl laudă oficial pe Poroșenko pentru reformele făcute, dar în spatele scenei îi cer un efort mai mare în lupta anticorupție

La trei ani după revolta pro-UE din Ucraina, în care a fost alungat de la putere, președintele pro-rus Viktor Ianukovici, Petro Poroșenko a participat, ieri, la Bruxelles, la summitul UE-Ucraina. Liderii europeni își cam pierd răbdarea cu ritmul lent al luptei anticorupție și cu conflictul nerezolvat din estul țării.

Trei ani de la EuroMaidan

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a amintit, pe Twitter, revolta din stradă, din 2014. „Ucraina este pe calea cea bună sub conducerea președintelui Poroșenko. Sprijinul UE rămâne ferm”, susține el.

Aspirațiile ucrainenilor de a se apropia de UE au avut un cost mare, remarcă analiștii - forțele de securitate au făcut atunci victime în rândul protestatarilor, iar la puțin timp după alungarea lui Ianukovici, Rusia a anexat Peninsula Crimeea și apoi a susținut insurgența rebelilor din estul Ucrainei.

Războiul din estul țării a făcut până acum 10.000 de morți, iar focul nu a încetat în zonă, în ciuda a două acorduri de pace încheiate la Minsk, mediate de Franța și Germania. Occidentul susține, în continuare, că rușii sunt implicați direct în acest conflict, deși Moscova neagă.

Liderii francez și neamț au convocat o nouă reuniune, pe tema crizei din Ucraina, săptămâna viitoare.

În Ucraina, mulți consideră că UE nu a sprijinit suficient țara lor, în confuntarea cu Rusia, și sunt îngrijorați că noul președinte ales al SUA, Donald Trump, va dori să îmbunătățească relațiile cu Moscova, iar Kievul va avea de pierdut.

Averi impresionante

Liderii europeni urmau să aplaude, aseară, efortul lui Poroșenko pentru reforme în domeniul energetic și economic, în aceste circumstanțe dificile, dar corupția rămâne o problemă, din cauza unei reguli nescrise, care le permitea birocraților să aibă o avere impresionantă. O reformăcheie îi obligă acum pe oficiali să-și publice declarațiile de avere, iar aceste dezvăluiri au arătat, recent, milioane de dolari în bani, vile, mașini de lux, ceasuri scumpe, bijuterii și terenuri. Ceea ce nu numai că a deranjat Bruxelles- ul, dar a scazut și popularitatea lui Poroșenko acasă.

Liderii europeni au vorbit, aseară, despre un parteneriat strategic privind tranzitul de gaze, un mesaj pentru Rusia, care se străduiește de ani de zile să vândă gaz Europei, ocolind Ucraina, prin conducta Nord Stream. Exporturile Ucrainei au crescut cu 5,2% de la semnarea Acordului de Asociere, la începutul acestui an.

Viitor incert

Viitorul parteneriatului UE-Ucraina este nesigur, după ce electoratul olandez a respins acordul, într-un referendum. Premierul olandez, Mark Rutte, vrea să negocieze unele prevederi ale acordului, pentru ca UE să nu fie obligată să sprijine financiar Kievul sau să ofere locuri de muncă ucrainenilor, astfel încât Parlamentul să poată trece cu vederea rezultatul referendumului. Ceea ce va fi, însă, foarte dificil.