UE riscă totul pentru a salva acordul privind nuclearul iranian

UE riscă totul pentru a salva acordul  privind nuclearul iranian

Venirea, marţi, la Viena, a unei delegaţii americane "deschise la discuţii directe" cu Iranul, în marja unei reuniuni a ţărilor semnatare organizate de Uniunea Europeană, marchează o încercare de revenire a Statelor Unite în acordul din 2015 privind nuclearul iranian

Guvernul american "a acceptat să participe la discuţii" cu europenii, ruşii şi chinezii pentru a discuta despre o "revenire reciprocă" în acord a Washingtonului şi Teheranului, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price.

"Noi nu ne aşteptăm la discuţii directe între Statele Unite şi Iran în acest stadiu al procesului, dar Statele Unite rămân deschise la această posibilitate", a precizat el.

Procesul a fost elaborat vineri în cursul unei videoconferinţe între reprezentanţii Chinei, Franţei, Germaniei, Rusiei, Regatului Unit şi Iranului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Reuniunea era prezidată de spaniolul Enrique Mora, apropiat colaborator al şefului diplomaţiei UE, Josep Borrell, care coordonează lucrările Comisiei mixte a Planului de acţiune global (JCPOA) încheiat în vara anului 2015.

Prezenţa unei delegaţii americane marţi la Viena a fost acceptată de toţi participanţii, dar Iranul a indicat limitele exerciţiului refuzând orice contact cu americanii.

Nu va exista "nicio reuniune între Iran şi Statele Unite", a avertizat şeful diplomaţiei iraniene, Mohammad Javad Zarif.

"Delegaţia iraniană nu va negocia la niciun nivel cu delegaţia americană", a precizat Abbas Araghchi, ministrul adjunct al afacerilor externe iranian.

"Statele Unite nu vor asista la nicio reuniune la care va participa Iranul, inclusiv reuniunea Comisiei mixte a acordului privind programul nuclear", a adăugat el.

Limitele au fost confirmate de un reprezentant european: "Statele Unite nu vor participa la nicio reuniune marţea viitoare, deoarece nu sunt parte a JCPOA".

Două procese vor fi lansate cu ocazia reuniunii de la Viena care, la fel ca vineri, se va ţine la nivelul directorilor politici ai ţărilor semnatare, dar de astă dată "cu prezenţă".

"Nu e timp de pierdut"

Două grupuri de lucru se vor ocupa de aspectele practice ale ridicării sancţiunilor şi revenirii Iranului la punerea în practică a tuturor angajamentelor sale nucleare.

În paralel, vor fi purtate discuţii între Statele Unite şi Iran prin intermediul lui Josep Borrell şi a echipei sale.

"Ştim unde vrem să ajungem. Problema este cum să ajungem", a comentat reprezentantul european. "Obiectivul este un acord pentru revenirea Statelor Unite în următoarele două luni, înaintea alegerilor prezidenţiale în Iran".

"Dacă asta eşuează, va fi o veste foarte proastă", a spus el.

"Nu avem timp de pierdut", a insistat şeful diplomaţiei germane, Heiko Maas.

"Sentimentul este că suntem pe calea cea bună, dar că drumul de parcurs nu va fi uşor şi va necesita eforturi intensive", a comentat reprezentantul Rusiei, Mihail Ulianov. "Părţile participante par pregătite pentru asta".

"Este o problemă de voinţă politică şi ea a fost constatată în timpul reuniunii de vineri", a estimat şi reprezentantul european.

Statele Unite, în timpul preşedinţiei lui Donald Trump (2017-2021), au părăsit unilateral acordul în urmă cu trei ani. Noul preşedinte american, Joe Biden, s-a declarat gata să i se alăture din nou, dar cu condiţia ca Teheranul să revină în prealabil la respectarea angajamentelor de care a început să se elibereze ca ripostă la sancţiunile impuse în 2018 de Donald Trump.

Iranul este gata să revină la respectarea completă a textului acordului, cu condiţia ca Washingtonul să ridice mai întâi sancţiunile care îi sufocă economia.

JCPOA semnat de Iran la Viena în iulie 2015 urmăreşte să împiedice Republica islamică să se doteze cu bomba atomică. Au fost fixate limite stricte pentru programul său nuclear, care ar trebui să rămână exclusiv civil şi paşnic.

Comunitatea internaţională ridicase în schimb toate sancţiunile sale economice contra Iranului.

Traducere: Rador