UE vrea să scape de lupi, România, năpădită de urși

Ursula von der Leyen. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

UE vrea să scape de lupi, România, năpădită de urși. Decizia Comisiei Europene vine după ce poneiul preferat al președintei Ursula von der Leyen a fost ucis de o haită.

UE vrea să scape de lupi. Întoarcerea lupului în Europa reprezintă un „pericol real” pentru animale și viața umană, avertizează Comisia Europeană, care își anunță intenția de a revizui starea de protecție a speciei, scrie Euronews.

UE schimbă gradul de protecție pentru lupi

Prin urmare, Comisia va deschide o „nouă fază” în procesul de decizie cu privire la posibila degradare a statutului de protecție a lupului, colectând date relevante de la comunitățile locale și de la cercetători, ca urmare a cererilor crescânde ale fermierilor europeni.

„Pentru a putea lua măsuri suplimentare, trebuie să avem o serie de informații și date actualizate cu privire la starea lupului”, a declarat un purtător de cuvânt al executivului UE.

În prezent, specia este protejată de Directiva Habitate (92/43), adoptată în 1992, care interzice capturarea sau uciderea deliberată a lupilor în sălbăticie.

Însă recent, haitele de lupi sau revenit în regiunile Uniunii de unde au lipsit de zeci de ani, atacând animalele și provocând tensiuni în comunitățile agricole și de vânătoare.

Lupii i-au ucis poneiul Ursulei von der Leyen

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost afectată personal: în septembrie 2022, poneiul ei Dolly, în vârstă de 30 de ani, a fost ucis în nord-estul Germaniei de un lup mascul.

„Concentrarea haitelor de lupi în unele regiuni europene a devenit un pericol real pentru animale și, potențial, și pentru oameni”, a spus von der Leyen într-un comunicat.

Derogările de la Directiva Habitate permit fermierilor să ia măsuri specifice pentru a-și proteja culturile și mijloacele de trai, cum ar fi utilizarea unor capcane specifice pentru lup.

Comisia îndeamnă autoritățile locale și naționale „să ia măsuri acolo unde este necesar” prin punerea în aplicare a acestor derogări.

Acum, comunitățile de fermieri din Europa cer retrogradarea statutului de protecție a lupului, ca răspuns la amenințarea tot mai mare, iar în noiembrie anul trecut, o rezoluție a Parlamentului European a cerut Comisiei să sprijine sectorul agricol, asigurând o mai mare flexibilitate în protejarea animalelor de atacurile lupilor. Revendicările au fost conduse de cel mai mare grup din Parlament,

PPE apără interesele fermierilor

Partidul Popular European, care s-a prezentat drept un apărător al intereselor fermierilor.

Austria, Belgia, Republica Cehă, Franța, Germania și Italia se numără printre statele membre care au înregistrat o creștere a numărului de animale ucise.

Ecologiștii și ONG-urile susțin însă că aceste practici încalcă legislația UE.

La începutul acestui an, 12 miniștri ai mediului din UE i-au scris lui Virginijus Sinkevičius, comisarul european pentru mediu, îndemnând executivul să nu ''submineze protecția legală a lupului''. Scrisoarea, concepută de guvernul Slovaciei, a fost semnată de Bulgaria, Germania, Grecia, Spania, Irlanda, Cipru, Luxemburg, Austria, Portugalia, România și Slovenia.

(Articol de  Mared Gwyn Jones & Vincenzo Genovese, Traducerea Cătălina Păunel, RADOR)