Roberta Metsola, președinta Parlamentului european, anunță că UE trebuie să deschidă negocierile cu Ucraina în luna decembrie a acestui an.
Roberta Metsola, (Malta, 1979) este a treia femeie care deține președinția Eurocamerei. Din familia PPE, ea a studiat Dreptul la Universitatea din Malta și a fost unul dintre primii studenți din țara ei care s-au bucurat de programul Erasmus.
A fost primul emisar al conducerii comunitare care a vizitat Ucraina după începerea invaziei.
A fost nevoită să facă față scandalului cunoscut sub numele de „Qatargate” pentru presupusul complot de luare de mită de către mai mulți europarlamentari socialiști, printre care și vicepreședinta Parlamentului European, Eva Kaili, scrie La Razon.
Roberta Metsola: UE trebuie să deschidă negocierile cu Ucraina în decembrie
Reporter: Este realistă data anului 2030 pe care Președintele Consiliului a stabilit-o pentru intrarea Ucrainei și a țărilor din Balcanii de Vest în clubul european?
Roberta Metsola: Parlamentul European a fost foarte clar. Am fost primii care au vorbit despre procesul de aderare pentru Ucraina și Moldova. Cu experiența mea într-o țară care a așteptat 10 ani să intre în Uniunea Europeană, dacă dai undă verde pentru următorul pas, atunci următoarea mișcare va fi făcută de cealaltă parte.
Prin urmare, am fost foarte clară că ne-am dori ca negocierile de aderare să înceapă cât mai curând posibil, chiar și în acest an, mai ales dacă avem o recomandare pozitivă în octombrie din partea Comisiei Europene.
Reuniunea Consiliului European din decembrie trebuie să fie despre extindere. În ceea ce privește data, trebuie să fim și pregătiți pentru că acest sistem al Celor 27, care funcționează sau nu în funcție de modul în care îl considerăm, trebuie să funcționeze pentru 32, 33 sau 35.
Ucraina nu trebuie să mai aștepte
Nimeni din acest Parlament European nu va spune unei țări precum Ucraina, care suferă din cauza bombardamentelor, că trebuie să aștepte și că acum nu este momentul.
Faza de preaderare nu trebuie subestimată: accesul la roaming, piața internă, cote... Dacă mă întrebați de Balcanii de Vest și Moldova, cred că Uniunea Europeană este mai sigură dacă toate țările care fac demersuri primesc un răspuns.
Dacă nu, populația sa va privi în altă parte și acesta este pericolul în multe locuri. De exemplu, când s-a decis să nu se acorde acces în spațiul Schengen fără frontiere Bulgariei sau României în decembrie, acesta este unul dintre motivele pentru care extrema dreaptă este acum la 28%. cote...
Dacă mă întrebați despre Balcanii de Vest și Moldova, cred că Uniunea Europeană este mai sigură dacă toate țările care fac demersuri primesc un răspuns.
Dacă nu, populația acestora va privi în altă parte și acesta este pericolul în multe locuri. De exemplu, când s-a decis să nu se acorde acces în spațiul Schengen fără frontiere Bulgariei sau României în decembrie, acesta este unul dintre motivele pentru care extrema dreaptă a ajuns acum la 28%.
Au fost multe promisiuni...
Reporter: Dar va fi gata cadrul instituțional al UE în 2030? Ar trebui să înceteze regula unanimității?
Roberta Metsola: Pentru Parlamentul European ar fi trebuit să începem cu un an și jumătate mai devreme, pentru că atunci când Conferința pentru Viitorul Europei s-a încheiat, au fost multe promisiuni către cetățenii noștri de a începe imediat, ceea ce nu s-a întâmplat.
Dar aș vrea să cred că asta va începe în curând. Ultima dată, acum 20 de ani, a fost foarte dureros cu Constituția Europeană. Dar nu ar trebui să începem cu problema unanimității. Dacă vrem să eșuăm, trebuie doar să începem cu dezbaterea în unanimitate.
Aș spune: cum este piața noastră internă, va beneficia sau se va adapta la noi parteneri; modul în care libera circulație a persoanelor va fi afectată de o mișcare mare în locația frontierelor externe europene, modul în care unele țări care beneficiază de fonduri pot deveni contributori neți; cât timp ne putem extinde rețeaua de date în roaming sau discutăm despre cotele și tarifele pentru merele din Moldova.
Așa trebuie să conducem, ca un continent care este puternic pentru că a folosit puteri pe care nu le-a descoperit până acum și voința de unitate pe care o trăim deja cu pandemia și, de asemenea, Brexit.
A obosit Europa ajutând Ucraina?
Reporter: Percepeți oboseala europeană în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina?
Roberta Metsola: Am vorbit despre acest lucru încă de la începutul războiului. S-a spus prima dată ca va fi în vară, dar încă nu văd să se întâmple.
În primul rând, din cauza ucrainenilor și a modului în care aceștia fac față conflictului și, în al doilea rând, pentru că așteptăm cu nerăbdare în ceea ce privește reconstrucția, sancțiunile și furnizarea de arme, precum dronele, sau situația din Belarus.
Poate fi o oarecare oboseală în funcție de îndepărtarea geografică, dar am fost în Portugalia și Irlanda și nu o văd decât la capetele spectrului politic.
Reporter: Economia germană are probleme. Unii membrii de partid cer o pauză de reglementare pentru a stimula creșterea.
Roberta Metsola: Fiecare țară în care merg cere ceva diferit despre moratorii, excepții, reguli fiscale etc. Prim-miniștrii țărilor europene ne spun că nu pot face ceva să nu crească euroscepticismul.
M-au întrebat înainte de vară despre Legea restaurării naturii și dacă a fost corectă sau greșită, dar realitatea este cea din comisia de mediu și în plen și nu putem trece de o linie când oamenii ne cer să nu o trecem și cred că am traversat-o în trecut. Înainte de alegerile europene mi se pun mereu aceleași întrebări: marile proiecte legislative, costul și repercusiunile lor.
Trebuie să investim în industria noastră europeană. Am fost în Slovacia și nu înțelegeau legislația Euro 7 [plafonul de emisii], pentru că va însemna pierderea unor locuri de muncă în țară.
Alegeri pentru Parlamentul European
Reporter: Cum vedeți alianțele după alegerile pentru Parlamentul European? Va putea Partidul Popular European să ajungă la acorduri cu conservatorii ERC [grupul conservatorilor polonezi și Vox] sau ei sunt prea eurosceptici? În unele cazuri, aceștia pledează pentru repatrierea unor competențe europene.
Roberta Metsola: Este punctul de vedere clasic conservator, ca și în cazul britanicilor, și asta nu privește doar forțele considerate eurosceptice. Conservatorii pro-europeni spun să nu mergem prea departe în competențe, iar conservatorii belgieni și olandezi din ERC simt la fel.
Există diferențe politice distincte între Partidul Popular European și ERC și asta nu se va schimba, dar, dacă ne uităm la votul privind Ucraina, conservatorii au fost cu restul.
Există diferențe în chestiunea statului de drept și multe diferențe atunci când vorbim despre probleme sociale. Și pe probleme sociale există o mare majoritate de la centru-dreapta la stânga și asta nu se va schimba.
Populiștii și socialiștii
Reporter: Cum vedeți ascensiunea populismului în fața următoarelor alegeri europene?
Roberta Metsola: Cred că populismul trebuie contracarat, nu ignorat. În trecut, euroscepticismul a crescut pentru că partidele de centru au renunțat la vot și, atât popularii, cât și socialiștii trebuie să ne întrebăm de ce am pierdut puterea.
Trebuie să începem să vorbim cu companiile noastre, să fim ambițioși din punct de vedere climatic, dar asta nu exclude creșterea economică, să nu luăm întotdeauna de la sine înțeles că vom fi mereu mai mari.
Din perspectiva stângii, trebuie să vorbim despre unde sunt acele sectoare ale populației care se simt marginalizate și ignorate. Decizia mea a fost întotdeauna să confrunt această narațiune cu exemple despre ceea ce se poate face, dar să recunosc când lucrurile nu funcționează și asigur că nu totul este perfect. Un număr mare de oameni se simt abandonați de liderii politici.
Reporter: Abandonați sau trădați.
Roberta Metsola: Dacă cetățenii cred că toți politicienii sunt la fel, de ce vor merge la vot? Mă îngrijorează mai mult oamenii care nu votează decât cei care aleg extreme.
UE și Migrația
Reporter: Ce părere aveți despre dezbaterea privind imigrația și cotele obligatorii de refugiați?
Roberta Metsola: Bănuiala mea este că în sondajele din mai cea mai mare îngrijorare va fi imigrația și poate economia în anumite țări. Trebuie să găsim o politică care să determine cine este eligibil.
Am putea evita relocarea obligatorie, dacă am avea un sistem care să rezolve imposibilitatea de a solicita azil din afara teritoriului european, pe care încă nu o avem.
Dacă suntem fermi cu privire la cine poate veni și cine nu, ne confruntăm cu un proces eficient de returnare. În acest moment, implementăm mai puține expulzări decât acum cinci sau șase ani și atunci a fost doar 36%. Trebuie să fim severi și cu traficanții.
Ungaria și Polonia
Reporter: Ce poziție va adopta Parlamentul European cu privire la respectarea statului de drept și a problemelor din Ungaria și Polonia?
Roberta Metsola: Discuțiile continuă, vom vedea ce face președinția spaniolă în Consiliul de Afaceri Generale, dar așteptăm o decizie în săptămânile sau lunile următoare cu privire la plata următoarelor fonduri. Acest Parlament se mândrește că este apărătorul statului de drept și vă pot asigura că Parlamentul European va fi dur și va pune întrebările care trebuie.
Reporter: Există multe zvonuri despre un al doilea mandat pentru Ursula von der Leyen și, de asemenea, despre d-voastră. V-ar plăcea să fiți următorul președinte al Comisiei Europene?
Roberta Metsola: Nu am de gând să speculez, cred că Ursula face o treabă grozavă și trebuie să fim mulțumiți că UE are conducere la toate nivelurile. Acest Parlament este, de asemenea, foarte mândru că face parte din această conducere atunci când este timpul să accelereze sau să ia o pauză, în funcție de ocazie. Întotdeauna există zvonuri, dar acum sunt concentrată să fiu realeasă acasă pentru a-mi câștiga locul, deoarece nu este ceva automat.
(Interviu realizat de Mirentxu Arroqui; Traducerea: Rodezia Costea, RADOR)