LE POINT. Un studiu analizează percepția pe care o au europenii despre relațiile cu China și Rusia. De la o țară la alta, răspunsurile sunt foarte amestecate.
Un studiu realizat de Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR) a analizat percepția acestora cu privire la acest subiect.
Conform rezultatelor acestui sondaj, o mică treime dintre europeni, mai exact 31%, consideră că Uniunea Europeană se află într-o situație de război rece față de China. 35% dintre respondenți cred contrariul și 34% nu se pronunţă. În schimb, aproape două treimi dintre cetățenii chestionați (62%) consideră că Statele Unite se află într-un război rece cu China.
În ceea ce privește Rusia, 44% dintre europeni consideră că războiul rece cu UE este foarte real. Această cifră urcă la 59% pentru relațiile Rusiei cu Statele Unite.
Pe de altă parte, răspunsurile sunt mult mai diferite atunci când europenii vorbesc despre propria țară. Astfel, doar 25% dintre europeni, sau una din cinci persoane, cred că țara lor este în conflict cu Rusia. Această cifră scade la 15% în ceea ce priveşte China.
În plus, există mari disparităţi între diferite țări. Astfel, Suedia are cea mai mare rată de cetățeni care cred că țara lor este în conflict cu China (33%). Ea este urmată de Franța (21%) și Germania (18%). Țările cel mai puțin îngrijorate de Regatul Mijlociu sunt Portugalia (7%), Ungaria (5%) și Bulgaria (3%).
În ceea ce privește Rusia, Polonia este cea mai îngrijorată țară, cu 44% dintre cei chestionați care cred că se află într-un război rece cu Rusia. Într-adevăr, Polonia a fost invadată și ocupată de Rusia de mai multe ori de-a lungul istoriei sale. Apoi, cele mai îngrijorate ţări de această chestiune sunt Franța (35%) și Suedia (32%). Pe partea optimistă, găsim Italia (10%), Portugalia (7%) și Ungaria (4%).
Deci, noul război rece este o fantasmă sau noua realitate geopolitică? În mintea europenilor, ideea pare să câștige teren. (Rador)