Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat ieri, după o şedinţă prelungită cu liderii de filiale, că nu renunţă la ideea guvernării alături de PDL.
Răspunsul democrat-liberalilor nu a apărut ieri, însă problema Uniunii ar urma să fie decisă astăzi în întâlnirile PSD - PDL, după ce social-democraţii au condiţionat colaborarea de absenţa Uniunii în guvern.
Dacă la Bucureşti PSD nu vrea să audă de formaţiunea lui Marko Bela, potrivit Mediafax, mai mulţi europarlamentari din grupul socialiştilor, în frunte cu vicepreşedintele PSE, Hannes Swoboda, le-au cerut colegilor români să coopteze UDMR în noul guvern. Mai mult, Swoboda a apreciat că acesta ar fi „un lucru util“.
Marko a salutat imediat „poziţiile europene“ atât ale popularilor, cât şi ale socialiştilor. „Amândouă familiile politice şi-au exprimat nedumerirea privind discuţiile legate de UDMR, discuţiile legate de prezenţa sau absenţa UDMR dintr-o coaliţie guvernamentală“, a spus Marko, făcând referire la îngrijorările acestora privind „eventualele evoluţii negative“.
Asta după ce, cu o zi înainte, liderul Uniunii catalogase atitudinea PSD drept „jignitoare“ şi „uşor xenofobă“. Marko insistă să fie „partener egal“
Marko a reiterat ieri că UDMR va participa într-o „coaliţie guvernamentală numai în calitate de partener egal cu ceilalţi şi numai dacă va avea ponderea potrivită, necesară în structurile guvernamentale“. Este vorba despre un minister, cel mai probabil al Comunicaţiilor, conducerea unei părţi din agenţiile guvernamentale, despre prefecturile din fiefurile tradiţionale ale Uniunii şi despre funcţiile în serviciile descentralizate“, au explicat surse din UDMR.
În plus, Marko a anunţat că doreşte ca în programul de guvernare să fie incluse proiectele Uniunii, dar „şi pârghiile necesare pentru aplicarea acestora“. În caz contrar, sprijinul financiar acordat comunităţii maghiare prin intermediul autorităţilor locale se va reduce semnificativ, a susţinut liderul UDMR. Pe lângă fonduri, Marko a insistat pentru „lărgirea drepturilor minorităţilor“, descentralizarea autorităţilor locale, reforma în educaţie şi sănătate şi situaţia agriculturii.