UDMR este, din nou, limba cântarului în Parlament

UDMR este, din nou, limba cântarului în Parlament

În 2004, președintele UDMR, Kelemen Hunor, introducea sintagma „noi suntem limba cântarului” și de atunci, de câte ori a fost cazul, politicienii uniunii au înclinat balanța în funcție de rezultatul negocierilor. În ceea ce privește moțiunea de cenzură inițiată de liberali, pe care au anunțat că o depun astăzi în Parlament, dar au amânat termenul, tot UDMR poate decide rezultatul ei.

Liderul unional, Kelemen Hunor, a declarat, ieri, pentru Evenimentul zilei, că nu a văzut textul moțiunii, nu a semnat pentru susținerea ei, dar că până se va vota, săptămâna viitoare, UDMR decide dacă susține demersul Opoziției sau nu. De fapt, liderul uniunii a lansat un mesaj clar către coaliția PSD-ALDE. Liderul senatorilor UDMR, Tanczos Barna, a confirmat că nu au văzut textul și nu au semnat. „Despre vot vorbim în grupurile parlamentare săptămâna viitoare”, a spus Tanczos pentru EVZ. UDMR are 30 de parlamentari.

Politicienii din Opoziție mai contează și pe sprijinul nemulțumiților care au plecat din PSD, la Pro România sau la grupul neafiliaților înființat de senatorul Adrian Țuțuianu. Aici ar putea avea mai mult succes. Președintele Pro România, Victor Ponta, care declara că nu ar vota împotriva Guvernului PSD și că nu girează ascensiunea lui Ludovic Orban, a fost mai rezervat. El a spus, pentru EVZ, că subiectul va fi discutat azi de parlamentarii Pro România. Formațiunea are 11 voturi.

Senatorul Adrian Țuțuianu, care a strâns în jurul lui 7 parlamentari neafiliați, a spus că nu a semnat pentru moțiune, dar a evitat un răspuns în legătură cu votul.

Nici grupul minorităților naționale, altele decât cea maghiară, care au 17 voturi, nu au declarat răspicat ce vor face la vot. Aici, regula este că fiecare face ce vrea.

 

Moțiune și matematică

Potrivit articolului 113 din Constituţie, pentru iniţierea unei moţiuni de cenzură sunt necesare semnăturile a cel puţin un sfert din totalul parlamentarilor. În legislatura actuală, sunt necesare 144 de semnături pentru iniţierea unei astfel de moţiuni. Nu este obligatoriu ca semnatarii moțiunii să voteze pentru căderea Guvernului. În favoarea moțiunii pot vota și cei care nu semnează.

PNL, PMP, USR și parlamentarii neafiliați au 174 de voturi. Dacă ar primi și sprijinul UDMR și al minorităților naționale, ar mai strânge 47 de voturi, dar ar mai avea nevoie de încă 12 voturi pentru a ajunge la cele 233 necesare pentru adoptarea moțiunii de cenzură. În plenul reunit, coaliția PSD-ALDE, cu 244 de parlamentari, are o majoritate confortabilă.

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News