Ucrainenii sunt cei mai acceptați refugiați din lume, arată un sondaj
- Dragoș Lefterescu
- 8 iulie 2022, 12:23
Un sondaj cu peste 20.000 de persoane din 28 de țări arată că Brazilia este cea mai deschisă față de acești imigranți
Un sondaj care a chestionat peste 20.000 de persoane din 28 de țări coroborează un fenomen discutat încă de la începutul războiului din Ucraina: refugiații ucraineni sunt mult mai acceptați de țările gazdă decât afganii, sirienii și cei care fug de dezastrele umanitare din alte părți ale lumii, scrie Folha.
Potrivit sondajului, realizat de institutul de cercetare Ipsos, 54% dintre cei chestionaţi au declarat că își susțin țara privind primirea de refugiați ucraineni, și doar 15% au s-au pronunţat împotrivă.
Este o receptivitate mult mai mare decât cea îndreptată către refugiații de alte naționalități – 32% au spus că susțin sosirea sirienilor; 31% a personaelor din Myanmar; 30% a venezuelenilor și afganilor și 27% a celor care fug de conflictul din Sudanul de Sud. Ucrainenii au fost cei mai acceptați din 26 de țări - Arabia Saudită și Malaysia au fost singurele mai deschise faţă de sirieni.
Marja de eroare a sondajului este de 3,5 puncte procentuale, iar eșantionul este reprezentativ pentru populația adultă din majoritatea țărilor — în cazul Braziliei, aceasta reprezintă populația conectată la internet, mai urbană și mai educată decât media. Potrivit raportului Ipsos, rezultatul "sugerează că războiul din Ucraina ar putea, chiar, să fi îmbunătățit atitudinea față de refugiați, dar nu este un fapt necondiționat, iar alte probleme ar putea afecta părerile față de refugiații din alte țări".
La celălalt capăt, afganii au fost cei mai respinși de cele 28 de țări din sondaj: o treime din eșantion s-a declarat împotriva sosirii refugiaților din țara controlată de radicalii talibani. La întrebarea despre refugiații de orice naționalitate, 36% au spus că sunt în favoarea primirii lor în țările lor.
În acest sens, Brazilia este o excepție și a fost cea mai deschisă din clasament: 64% dintre brazilienii chestionați au declarat că susțin primirea refugiaților în general. Ca și în restul lumii, ucrainenii sunt cei mai bineveniți, cu 69% răspunsuri favorabile, față de 52% pentru birmani, 53% pentru sudanezi și 55% pentru afgani. Acceptarea venezuelenilor și sirienilor, cele mai obişnuite fluxuri în țară astăzi, a fost de 61% și 58%.
Alte sondaje au arătat deja că brazilienii au, în general, o viziune pozitivă asupra refugiaților, dar relatările de xenofobie, în special împotriva imigranților de culoare sau indigeni, au crescut în ultimii ani. Brazilia are, de asemenea, o tradiție de politică externă deschisă acestor grupuri — au fost create vize umanitare pentru sirieni, afgani și ucraineni, de exemplu —, dar sprijinul pentru noii sosiți este considerat insuficient, ONG-urile fiind responsabile pentru absorbția celei mai mari părţi a cererii.
În sondajul Ipsos, cele mai mari rate de acceptare pentru refugiați după Brazilia au fost cele din Argentina și Arabia Saudită, ambele cu 52%, și din Mexic, cu 50%. Cele mai mici procentaje de sprijin au fost în rândul cetățenilor din Turcia, Malaysia și Ungaria, cu 12%, 14% și, respectiv, 18%.
Turcia, vecina Siriei, aflată în război civil de mai bine de zece ani, este țara cu cel mai mare număr de refugiați din lume, 3,8 milioane, potrivit ultimului raport al UNHCR (Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați).
Datele, din 2021 – aşadar, anterioare războiului din Ucraina – au arătat că numărul persoanelor strămutate forțat s-a dublat în ultimul deceniu, 89,3 milioane trăind departe de casele lor din cauza conflictelor sau a încălcărilor drepturilor omului. În luna mai a acestui an, Națiunile Unite au dat publicităţii o actualizare care include refugiații ucraineni, numărul persoanelor strămutate forțat ajungând la 100 de milioane.
Exodul ucrainean a atras atenția ca fiind unul dintre cele mai rapide din istorie, peste 3 milioane de oameni au părăsit țara doar în prima lună de conflict, în special peste granița cu Polonia vecină. O parte a acestor exilați a început însă o mișcare de întoarcere după ce conflictul s-a concentrat în estul țării. În general, țările europene și-au deschis granițele acestor migranți, ceea ce a generat comparații cu răspunsul la alte fluxuri recente, precum cele din Orientul Mijlociu.
54% este sprijinul general al celor chestionaţi din 28 de țări față de primirea ucrainenilor; 32% au spus că au aceeași poziție față de sirieni, 30% față de venezueleni și 30% față de afgani
64% dintre brazilieni se pronunţă în favoarea primirii în țară a refugiaților de orice naționalitate; media mondială este de 36%
69% dintre brazilieni susțin primirea ucrainenilor; doar suedezii sunt mai deschiși față de acest grup, cu 73%
Sursa: Sondaj Ipsos realizat în perioada 22 aprili-6 mai 2022 (Articol de Flávia Mantovani, São Paulo; Traducerea: Iulia Baran, RADOR)