Andrii Sîbiha, ministrul ucrainean de externe, trimis o scrisoare către omologii săi din NATO. În scrisoare, NATO este îndemnată să invite Kievul în alianța militară occidentală, cu ocazia reuniunii ce va avea loc săptămâna viitoare la Bruxelles.
Ucraina vrea să facă parte din NATO
Această scrisoare se arată un nou efort al Kievului de a obține o invitație de aderare la NATO. Intrarea țării în NATO face parte din „planul de victorie” al lui Volodimir Zelenski, care a fost prezentat luna trecută.
Astfel, prin aderarea la NATO, Zelenski ar putea pune capăt războiului declanșat în 2022, când Rusia a invatat Ucraina.
Kievul declară că acceptă faptul că va putea adera la NATO doar atunci când războiul va fi încheiat. Cu toate acestea, oferirea unei invitații în prezent i-ar arăta președintele Rusiei, Vladimir Putin, că unul dintre principalele sale obiective, de a împiedica Ucraina să facă parte din NATO, a eșuat.
Diplomaţii NATO, nu există un consens între membrii alianţei pentru o invitație
NATO a declarat că Ucraina se află pe o cale „ireversibilă” către aderare și va adera la alianţă, dar, cu toate acestea, nu a fost stabilit un calendar și nu fost emisă o invitație specială.
De asemenea, diplomații NATO susțin că, în prezent, nu există un consens între membrii alianţei pentru a invita Kievul. Mai mult, orice astfel de decizie ar necesita acordul tuturor celor 32 de ţări membre ale NATO.
Cu toate acestea, Sîbiha susține în scrisoarea sa, scrisă în limba engleză, că acum este cel mai bun moment pentru a invita țara invadată de Rusia. „Credem că invitaţia ar trebui să fie adresată în această etapă”, a scris acesta.
Ministrul ucrainean de externe consideră că Ucraina este viitorul teritoriu unde se vor testa atât arme rusești, cât și arme nord-coreene.
„Acesta va deveni răspunsul adecvat al aliaţilor la escaladarea constantă a războiului declanşat de Rusia, a cărei ultimă demonstraţie este implicarea a zeci de mii de trupe nord-coreene şi utilizarea Ucrainei ca teren de testare pentru noi arme”, a adăugat Sîbiha.
„Vă îndemn să aprobaţi decizia de a invita Ucraina să adere la Alianţă ca unul dintre concluziile reuniunii miniştrilor de externe ai NATO din 3-4 decembrie 2024”, susține Sîbiha, conform News.ro