Ucraina respinge oferta Rusiei și amenință cu noi operațiuni antiteroriste în estul răzvrătit

Operaţiunile militare contra insurgenţilor din estul Ucrainei “vor continua”, chiar dacă aceştia decid sau nu să amâne referendumul privind independenţa programat pentru duminică, a avertizat astăzi secretarul Consiliului pentru securitate naţională şi apărare ucrainean, Andrii Parubii.

“Operaţiunea antiteroristă va continua, oricare vor fi deciziile (privind referendumul) grupurilor subversive sau teroriste din regiunea Doneţk”, a precizat responsabilul ucrainean într-o conferinţă de presă la Kiev.

Preşedintele rus Vladimir Putin a propus miercuri un scenariu pentru detensionarea crizei din Ucraina, ce prevede oprirea operaţiunii militare în curs din sud-estul ţării în schimbul amânării “referendumului” privind “declararea independenţei” autoproclamatei republici din Doneţk.

Autorităţile de la Kiev au respins însă propunerea lui Putin, în timp ce Occidentul s-a pronunţat pentru desfăşurarea unor alegeri prezidenţiale corecte la 25 mai în Ucraina.

 

Kievul a calificat astăzi drept “bătaie de joc” scenariul detensionării situaţiei în Ucraina propus în ajun de preşedintele rus Vladimir Putin, în timp ce insurgenţii din est ar urma să anunţe dacă acceptă sau nu amânarea “referendumului” asupra independenţei, comentează agenţia de presă France Presse, preluată de Agerpres.

“În pofida unui gest aparent de “bunăvoinţă”, conţinutul şi retorica exprimate de Kremlin (miercuri) nu au nimic de a face cu căutarea reală a unei soluţii la criza actuală”, a estimat Ministerul de Externe ucrainean. “Discuţia despre o soluţionare paşnică în Ucraina, dar fără Ucraina, nu are sens şi nu este acceptabilă”, citează AFP o declaraţie a diplomaţiei de la Kiev.

Premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk a avut o reacţie puternică la propunerile lui Putin, acuzându-l că “aruncă vorbe în vânt”.

Liderul rus, care l-a primit la Moscova pe preşedintele în exerciţiu al OSCE, elveţianul Didier Burkhalter, a surprins aparent, adoptând un ton mai conciliant decât de obicei faţă de Kiev. El a propus scenariul unui “dialog”, prevăzând oprirea operaţiunii militare în curs în sud-estul Ucrainei în schimbul amânării “referendumului” din 11 mai privind “independenţa” autoproclamatei republici Doneţk.