Ucraina, alături de Republica Moldova în drumul spre UE
- Iuliu Vlădescu
- 1 decembrie 2023, 15:32
Ucraina este alături de Republica Moldova în drumul acesteia spre UE, iar cele două țări vecine au dovedit deja că au ales civilizația occidentală, a declarat președintele Radei Supreme de la Kiev.
Președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanciuk, a declarat că Ucraina și Moldova și-au făcut alegerea civilizațională în favoarea Uniunii Europene.
Ștefanciuc se află într-o vizită de două zile la Chișinău, iar joi a fost invitată să țină o alocuțiune la tribuna parlamentului Republicii Moldova.
Ucraina și Republica Moldova au ales civilizația europeană
„Poporul ucrainean a fost, istoric, și face parte și acum, din civilizația europeană. La fel și poporul Republicii Moldova”, a declarat, în parlamentul moldovenesc, Ruslan Ștefanciuk.
„Sunt foarte bucuros că Ucraina și Moldova merg împreună pe calea europeană. Sper că instituțiile europene își vor da seama că fără țările noastre, Europa unită va fi incompletă. Nu cerem să intră în Europa, ci ne întoarcem la casa noastră europeană”, a subliniat președintele Radei Supreme a Ucrainei.
Recunoștință pentru ajutorul dat refugiaților
Mai mult, el și-a exprimat recunoștința pentru Republica Moldova. Ruslan Ștefanciuk a mulțumit autorităților de la Chișinău și poporului moldovean pentru ajutorul și sprijinul acordat Ucrainei. Mai ales ajutorul din primele zile de război, când Moldova a găzduit o mulțime de refugiați ucraineni.
„De mai bine de 20 de luni, Ucraina trăiește realitatea unui război agresiv pe scară largă purtat de Rusia și își apără dreptul la independență și libertatea de alegere.
În această perioadă, am simțit și continuăm să simțim sprijinul vecinului nostru. Republica Moldova este o ţară mică cu inima mare.
Ne vom aminti mereu de binele pe care l-aţi făcut pentru Ucraina. Şi vă vom apăra libertatea dumneavoastră şi a noastră”, a încheiat președintele Radei Supreme de la Kiev, Ruslan Ştefanciuk.
Drumul spre UE pentru Ucraina și Republica Moldova
Reamintim că, la începutul invaziei lui Vladimir Putin în Ucraina, în februarie 2022, un mare număr de ucraineni s-a refugiat în Republica Moldova, care a avut nevoie de eforturi serioase pentru a primi și hrăni un număr atât de mare de persoane, raportat la propria populație. Doar într-o lună, în Republica Moldova au intrat, atunci, 194.000 de refugiați ucraineni.
Cele două țări au, în prezent, statutul de țări candidate la aderarea la Uniunea Europeană.