Ucraina, pas uriaș către Campionatul Mondial. Victorie în Scoția, urmează bătălia finală cu Țara Galilor

Ucraina, pas uriaș către Campionatul Mondial. Victorie în Scoția, urmează bătălia finală cu Țara Galilorsursa: Facebook

Ucraina a învins Scoția, scor 3-1, și va lupta cu Țara Galilor, la Cardiff, pentru calificarea la Campionatul Mondial găzduit în acest an de Qatar. Victoria de la Glasgow a pansat, într-o mică măsură, o țară devastată de război.

Ucraina a făcut un pas important către Campionatul Mondial ce va fi găzduit în acest an de Qatar. Miercuri seară, la Glasgow, „galben-albaștrii” au câștigat meciul cu Scoția (scor 3-1), ce a contat pentru semifinalele plat-off-ului de calificare. Andrei Iarmolenko a deschis scorul în minutul 33, iar Roman Iaremciuk a majorat avantajul ucrainenilor, imediat după pauză (49).

Ucraina a fost net superioară, a învins Scoția și va lupta cu Țara Galilor pentru calificarea la Campionatul Mondial

Scoțienii nu au dat impresia că au forța să revină, dar au redus din diferență în minutul 79, grație lui Callum McGregor, cel care a profitat de o ieșire neinspirată a portarului oaspeților, Gheorghi Buşcian. Ucraina a fost vizibil superioară Scoției. Oaspeții au mai ratat ocazii bune de gol prin Viktor Ţîgankov (8) şi Iarmolenko (17), portarul Gordon opunându-se de fiecare dată. Inițial, acest joc ar fi trebuit să se desfășoare în luna martie. Dar din cauza situației din Ucraina, confruntarea a fost amânată.

Ucraina va înfrunta Țara Galilor, duminică, 5 iunie, la Cardiff. Învingătoarea se va califica la turneul final din Qatar. Miercuri, galezii au pierdut pe terenul Poloniei, scor 1-2, într-o confruntare ce a contat pentru Liga Națiunilor.

Campionatul Mondial din Qatar se va desfășura în premieră în sezonul de toamnă-iarnă, în perioada 21 noiembrie - 18 decembrie. Țara Galilor sau Ucraina vor face parte din Grupa B a turneului final și vor înfrunta Anglia, Iran și SUA.

„Va fi cea mai frumoasă Cupă Mondială din toate timpurile. Toată lumea va fi unită prin intermediul Qatarului. Felicitările mele se duc către echipele care s-au calificat deja. Suntem în așteptarea ultimelor trei echipe care se vor califica. Opriți conflictele și războaiele! Trebuie să trăim în pace. Aceasta Cupa Mondială trebuie să fie una a unității”, a spus Gianni Infantino, președintele FIFA, la tragerea la sorți ce a avut loc la Doha.

Iată care va fi programul turneului final din Qatar

Faza grupelor - 21 noiembrie - 2 decembrie Optimi de finală - 3-6 decembrie Sferturi de finală - 9-10 decembrie Semifinală - 13-14 decembrie Finala mică - 17 decembrie Finala - 18 decembrie