Cutremur major în fotbalul mondial. Italia, campioana Europei, a ratat Campionatul Mondial din Qatar
- Nicolae Comănescu
- 24 martie 2022, 23:59
Naționala Italiei a fost învinsă, joi, la Palermo, de reprezentativa Macedoniei de Nord, scor 0-1, în play-off-ul Campionatului Mondial. Campioana europeană nu va ajunge la competiția din Qatar.
Italia va rata, pentru a doua oară consecutiv Campionatul Mondial. Campioana Europeană nu va ajunge, în acest an, la cel mai important eveniment fotbalistic al planetei, care va fi găzduit de Qatar.
Italia ratează din nou calificarea la Campionatul Mondial. „Squadra Azzurra”, un eșec memorabil cu Macedonia de Nord
„Squadra Azzurra” a fost învinsă, joi, pe teren propriu, în play-off-ul de calificare, scor 0-1, de Macedonia de Nord. ex-iugoslavii au dat marea lovitură, în minutul 90+2, prin Aleksandar Trajkovski. Meciul s-a disputat la Palermo, pe arena „Renzo Barbera”.
Într-o altă partidă din play-off, Portugalia a eliminat Turcia, după un succes obținut pe teren propriu, scor 3-1. Otavio (15), Diogo Jota (42) și Matheus Luiz au marcat pentru gazde, oaspeții au redus din diferență după reușita lui Burak Ylmaz (65). Italia, de patru ori campioană mondială (1934, 1938, 1982 și 2006) ratează din nou prezența la un Mondial.
În 2018 nu au trecut de Suedia și au rămas acasă
În 2018, italienii nu au jucat la CM găzduit de Rusia. Și asta pentru că, la baraj, în 2017, peninsularii au pierdut „dubla” disputată împotriva Suediei, scor 0-1 și 0-0.
La data de 29 martie, Portugalia va întâlni Macedonia de Nord, pe teren propriu, iar câștigătoarea va ajunge la Campionatul Mondial.
Tot joi, Țara Galilor a câștigat, acasă, meciul cu Austria, scor 2-1. Gareth Bale a deschis scorul în minutul 25, tot el a punctat și în minutul 51, iar oaspeții au înscris prin Marcel Sabitzer (64).
Suedia a câștigat întâlnirea cu naționala Cehiei, scor 1-0. După 90 de minute în care tabela de marcaj nu a suferit modificări, nordicii au punctat în a doua repriză a prelungirilor, prin Robin Quasin (110).
Rusia a fost exclusă de FIFA și nu a mai jucat barajul împotriva Poloniei
Meciul Rusia – Polonia nu se va mai juca, Polonia fiind deja calificată în finală
Partida Scoția – Ucraina a fost amânată pentru data de 24 iunie
Finalele barajului pentru CM 2022 vor avea loc 29 martie, mai puțin finala dintre Austria/Țara Galilor – Scoția/Ucraina