Ucraina vrea să organizeze un nou „summit pentru pace” la sfârşitul acestui an. Rusia va fi invitată, a declarat ambasadorul ucrainean în Turcia, după ce la precedenta reuniune denumită astfel de Kiev şi desfăşurată în iunie în Elveţia partea rusă nu a fost invitată. Cu toate acestea, el a spus că Ucraina nu va vrea să negocieze direct cu țara condusă de Vladimir Putin.
Ucraina vrea să organizeze un nou summit pentru pace
„Unul dintre cele mai importante obiective ale acestui summit este de a obţine o pace justă în Ucraina. (Dar) nu vorbim despre un format în care Ucraina şi Rusia să stea una în faţa celeilalte şi Ucraina să asculte cererile Rusiei.Ceea ce vedem noi acum este aşa: comunitatea internaţională, împreună cu Ucraina, se vor aşeza la masă şi vor întocmi o listă cu paşii care trebuie întreprinşi pentru o pace justă în Ucraina, şi vor discuta cererile pentru Rusia pe baza acelei liste”, a explicat diplomatul ucrainean modul în care Kievul ar dori să se desfăşoare o astfel de întâlnire.
El a mai spus că nu va fi o întâlnire bilaterală directă și că speră ca acest summit să aibă loc până la sfârșitul anului 2024.
„Nu va fi o întâlnire bilaterală directă, cel mai probabil va fi în formatul în care terţe părţi vor fi de asemenea implicate şi (discuţiile) se desfăşoară prin terţi. Sperăm să ţinem acest summit până la sfârşitul anului” a completat el.
Rusia deja a respins ideea
Problema este că Rusia a respins deja ideea de a participa la o reuniune într-un format de acest fel, afirmând că o conferinţă de pace trebuie să însemne discuţii directe între cele două părţi, nu un forum în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski să caute sprijin internaţional.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a spus miercuri că ajungerea la o pace justă în Ucraina este imposibilă dacă această ţară îşi pierde neutralitatea prin aderarea la NATO.
Aceasta a mai declarat că „operaţiunea militară specială” este o reacţie a Moscovei faţă de extinderea NATO către est.
Propunerea lui Putin n-a fost acceptată de Ucraina
Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut în luna iunie retragerea trupelor Kievului din cele patru provincii ucrainene revendicate de Rusia (Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson) şi renunţarea de către Ucraina la aspiraţia de aderare la NATO, într-o propunere pentru o încetare a focului şi o pace negociată pe baza acordului nefinalizat la tratativele desfăşurate în 2022 la Istanbul. Cererea a fost respinsă de Volodimir Zelenski.
Apoi, Volodimir Zelenski s-a gândit la un "plan de victorie" al Ucrainei în războiul cu Rusia, despre care nu a oferit public detalii, dar l-a prezentat la sfârşitul lunii trecute preşedintelui american şi celor doi potenţiali succesori ai acestuia, Kamala Harris şi Donald Trump.