Ajutorul UE pentru Ucraina depășește Planul Marshall

Sursa foto: Photo 252589769 © Timon Schneider | Dreamstime.com

Ucraina va beneficia, în acest an, un sprijin financiar de 18 miliarde de euro, din partea Uniunii Europene, conform unui anunță făcut de președinta Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Odile Renaud-Basso. Jumătate din bugetul Kievului este finanțat din ajutoare financiare externe.

Ucraina va primi în acest an un ajutor financiar, din partea Uniunii Europene, de 18 miliarde de euro. Sprijinul UE pentru Kiev depășește programul de ajutor financiar american pentru Europa, cunoscut drept Planul Marshall.

Ucraina este susținută de fondurile externe

Ajutoarele financiare externe acoperă cam 50% din valoarea bugetului statului ucrainean, conform președintei BERD, Odile Renaud-Basso. Sprijinul UE pentru Ucraina depășește ca anvergură fondurile alocate de Statele Unite în cadrul Planului Marshall, după al Doilea Război Mondia, a declarat șefa BERD.

„[Asistența financiară a UE] în termeni reali este mult mai mare decât orice plan Marshall de după cel de-al Doilea Război Mondial ca procent din PIB”, a spus Odile Renaud-Bass către ediția europeană a ziarului Politico.

Reno-Basso nu a furnizat date mai precise cu privire la valoarea asistenței oferite guvernului din Ucraina. Potrivit președintelui BERD, finanțarea preconizată a UE pentru Kiev în 2024 se va ridica la 18 miliarde euro. Astfel, a menționat Renaud-Basso, comunitatea va oferi republicii fonduri egale cu aproape 10% din PIB-ul estimat (186 miliarde euro).

Odile Renaud-Basso Sursa foto: X (Twitter)

BERD, cel mai mare creditor al Kievului

BERD este considerat cel mai mare creditor instituțional al sectorului corporativ din Ucraina Instituția financiară a virat 3,7 miliarde euro, sub formă de împrumuturi către Kiev de la începutul războiului, în februarie 2022. O mare parte din bani au fost destinați finanțării de urgență pentru menținerea infrastructurii critice ucrainene, inclusiv a rețelei energetice.

Anterior, directorul general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a declarat că Ucraina este capabilă să reziste doar câteva luni fără asistență financiară externă. Țara va avea dificultăți dacă UE și Statele Unite nu reușesc să rezolve problema sprijinului economic pentru Kiev. Lipsa finanțării occidentale ar pune în pericol redresarea economică a statului a precizat șefa FMI.

Război în Ucraina. Sursa foto: X (Twitter)

Ucraina comparată cu Europa după război

Planul Marshall pentru Europa a fost un program de asistență care s-a derulat după al Doilea Război Mondial. Acesta a fost inițiat în 1947 de secretarul de stat american George Marshall.

Inițial propunerea a fost ca 17 țări europene să primească 20 de miliarde de dolari în cinci ani. Obiectivul urmărit a fost restabilirea infrastructurii economice de după război.

Potrivit diverselor estimări, în final, Europa a primit în jur de 13 până la 17 miliarde de dolari. Conform Biroului de Statistică a Muncii din SUA, puterea de cumpărare de 1 dolar în iunie 1947, când a fost propus Planul Marshall, este echivalentă cu 14 dolari în ianuarie 2024.